FUNDAȚIA DAN VOICULESCU PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI

Categorie: Clubul de Excelenta

Între „greva căpşunelor” şi „nu-l mai goniţi pe Brâncuşi”

Poetul Traian T. Coşovei, cantautorul Florin Chilian şi tânăra poeta Corina Ciucă, membră a Clubului de Excelenţă al Fundaţiei Dan Voiculescu vor susţine joi, 19 mai, începând cu ora 19.00, în Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor din România, recitaluri de poezie şi muzică intr-un eveniment prezentat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în cadrul […]

Mai multe

Stagiunea CAMMERATA II

Matei Bucur Mihăescu, tânărul pianist, compozitor şi dirijor în vârstă de numai 16 ani, va susţine vineri, 20 mai 2011, începând cu ora 19.00, în foaierul Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian”, cel de-al doilea concert din cadrul Stagiunii CAMMERATA, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă […]

Mai multe

Daniel Posdărăscu

Olimpic internațional la informatică, membru al lotului național de informatică în 2010 și 2011, Daniel Posdărăscu a obținut zeci de premii la concursurile și olimpiadele de informatică, matematică și fizică de până acum. Daniel participă din clasa a II la concursurile de matematică. În clasa a VII-a era deja olimpic național la trei materii diferite: […]

Mai multe

Ştefan Tomici

Triplu campion naţional la şah…la 13 ani Până de curând, Ştefan Tomici era dublu campion naţional la şah. Însă la ultimul Campionat Naţional de şah pentru copii, Ştefan a obţinut cel de-al treilea titlu de campion naţional…la doar 13 ani. Este recunoscut ca fiind „copilul cu o minte sclipitoare”, micul geniu care joacă în gând […]

Mai multe

realitatea.net – Matei Bucur Mihăescu, micul Bach al României

Articol publicat in data de 19 aprilie 2011 pe site-ul www.realitatea.net . Matei Bucur Mihăescu – pianist, compozitor şi dirijor se poate mândri, la numai 16 ani, cu peste 80 de compoziţii de muzica clasică, trei albume în interpretare proprie, precum şi numeroase concerte în ţară şi în străinătate. El a fost unul dintre “românii care […]

Mai multe

Cronica Romana – Matei Bucur Mihaescu, un copil minune cu orchestra sa

Maine seara de la ora 19, foaierul Teatrului National de Opereta “Ion Dacian” va gazdui primul concert din cadrul Stagiunii CAMMERATA, sustinut de pianistul Matei Bucur Mihaescu – supranumit “micul Bach al Romaniei” – si orchestra sa, CAMMERATA. Evenimentul inaugural al stagiunii beneficiaza de prezenta unui invitat de seama, muzicologul Vasile Donose. La 16 ani, […]

Mai multe

Radio 21: Matei Bucur Mihaescu in campania „Romanii au valoare”

Printre romanii de valoare prezentati in cadrul campaniei derulate de Radio 21 s-a numarat si Matei Bucur Mihaescu, pianist, compozitor şi dirijor, la numai 16 ani, membru al Clubului de Excelenta al Fundatiei Dan Voiculescu. Matei Bucur Mihaescu in campania “Romanii au valoare” in emisiunea Bine dimineata la Radio 21 INREGISTRAREA EMSIUNII: Campania “Romanii au valoare” – Matei Bucur […]

Mai multe

Antena 1: Un geniu al muzicii, la 16 ani

Reportaj difuzat în Observatorul de la ora 19.00 la Antena 1, pe data de 17.04.2011. La 16 ani, e un geniu al muzicii. Care a reusit sa impresioneze o lume intreaga cu talentul sau. Vorbim de Matei Bucur Mihaescu, tanarul talentat sustinut de Fundatia Dan Voiculescu. Ii puteti admira si aprecia creatiile muzicale, dar si interpretarea, intr-o […]

Mai multe

Primul concert Matei Bucur Mihaescu

Data: 14 aprilie 2011 Ora: 19.00 Locație: Foaierul Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian” Invitați: Muzicologul Vasile Donose, Matei Bucur Mihăescu, orchestra CAMMERATA și cvartetul MATEO Descriere eveniment: Prezent pentru prima dată într-o triplă ipostază de pianist, compozitor și dirijor, Matei Bucur Mihăescu este recunoscut ca un fenomen – un talent muzical complex. A compus […]

Mai multe

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.