Stagiunea CAMMERATA II

Matei Bucur Mihăescu, tânărul pianist, compozitor şi dirijor în vârstă de numai 16 ani, va susţine vineri, 20 mai 2011, începând cu ora 19.00, în foaierul Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian”, cel de-al doilea concert din cadrul Stagiunii CAMMERATA, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă “Ion Dacian”. Evenimentul va beneficia de prezența unui invitat de seamă, în persoana doamnei Margareta Pâslaru, care va vorbi în deschiderea concertului despre talentul excepţional şi performanţele acestui tânăr.

În cadrul acestei stagiuni, tânărul muzician de excepție Matei Bucur Mihăescu susține împreună cu orchestra CAMMERATA, trei concerte camerale, din programul cărora fac parte, în exclusivitate, compoziții proprii ale tânărului supranumit şi „micul Bach al României”.

Prin lucrările muzicale prezentate publicului, cu ocazia celui de-al doilea concert din cadrul stagiunii CAMMERATA, Matei Bucur Mihăescu își propune să redea atmosfera specifică perioadei baroce, aducând în creațiile sale muzicale clavecinul, ca element esențial. Vorbind despre specificitatea acestui concert, Matei Bucur Mihăescu afirma: ,,Majoritatea lucrărilor mele sunt în stilul epocii baroce deoarece, în opinia mea, muzica se degradează din ce în ce mai rău, se transformă în zgomote; şi pentru că vom avea nevoie să ne limpezim sufletul şi mintea, ne vom întoarce cu siguranţă la stilul muzical peren”.

Şi de această dată, alături de Matei Bucur Mihăescu vor evolua tineri muzicieni, elevi și studenţi talentați, care fac parte din orchestra CAMMERATA, fondată de Matei Bucur Mihăescu în anul 2008.

Matei Bucur Mihăescu este recunoscut ca un fenomen – un talent muzical complex. A compus peste 80 de lucrări de muzică clasică, a înregistrat trei CD-uri în interpretare proprie iar talentul său a impresionat muzicieni de renume internațional. Tânărul este recunoscut ca fiind un geniu pentru creaţiile sale, dar şi pentru modul în care interpretează. Repertoriul său pianistic acoperă peste 400 de ani de muzică cuprinzând lucrări cu stiluri variate şi cu grad ridicat de dificultate, din creaţiile compozitorilor clasici, moderni şi contemporani.

Pentru talentul și activitatea sa de excepție, Matei este sprijinit în dezvoltarea sa de către Fundația Dan Voiculescu, în calitate de bursier al fundației şi membru al Clubului de Excelență.

Următorul concert din cadrul STAGIUNII CAMMERATA va avea loc pe 9 iunie a.c., începând cu orele 19.00, în foaierul Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian”. Accesul la evenimentele din cadrul stagiunii este liber și se face pe baza unei invitații, care poate fi solicitată, în prealabil, la numerele de telefon: 0758.30.30.32 sau 031.425.58.82.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.