Conferința „Modelul tradițional și Modele educaţionale alternative”: Înscrieri

modele educaționale alternative

Conferința „Modelul tradițional și Modele educaţionale alternative” este primul eveniment al acestui an din cadrul programului Webdidactica Educațional susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Aceasta se va desfășura miercuri 25 ianuarie 2023, la orele 17.00, online. Înscrierile se realizează prin completarea formularului de mai jos și sunt deschise până pe 24 ianuarie, ora 00:00.

Moderatorul evenimentului va fi Ramona Mezei, Director General al Bibliotecii Metropolitane București, Profesor Asociat al Colegiului Universitar de Productie Media „Spiru Haret” București și fondator al Școlii de Vorbit, jurnalist, profesor și trainer de dicție, public speaking și debate.

Conferința prezintă perspective multiple ale unei educații moderne, care răspund nevoilor actuale ale copiilor şi ale comunităţii educaţionale. Este un schimb de experienţă atât în domeniul conţinuturilor ştiinţifice ale fiecărei alternative, cât şi al bunelor practici care vizează învăţarea interdisciplinară.

În cadrul evenimentului online vor fi relevate principalele metode alternative de învățare și exemple de activități. Prin acestea, cadrele didactice, părinții și specialiștii din domeniul educației vor avea ocazia să-și îmbogățească experienţa în lucrul cu copiii și calitatea actului didactic.

Speakerii prezenți la conferință vor prezenta strategii şi practici care aparţin celor mai cunoscute sisteme educaționale alternative implementate, cu succes, în învățământul din întreaga lume, dar și în România:

  • Freinet,
  • Montessori,
  • Step by Step,
  • Waldorf,
  • Planul Jena,
  • sistemul de învățământ finlandez,
  • sistemul internațional (UK).

Dacă doriți să vedeți lista speakerilor, dați clic pe link-ul următor: Prezentare speakeri.

Modelul tradițional și Modele educaţionale alternative: puncte comune

De asemenea, vor fi prezentate caracteristici specifice fiecărei alternative educaționale, dar şi puncte comune în domeniul strategiilor didactice, precum și tehnici specifice utilizate la clasă. Totul se va face într-un schimb de bune practici, oferind perspective multiple pentru valorizarea alternativelor educaționale.

Agenda conferinței poate fi accesată în link-ul următor: Agenda evenimentului.

Scopul conferinței este acela de a oferi instrumente de lucru utile atât pentru practicienii din învăţământul tradiţional, cât şi din cel alternativ.

Formular de înscriere 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.