Ultimele zile de înscriere în singurul concurs național interdisciplinar „Aristotel”, desfășurat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Campionul la Șah, între participanți

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României anunță încheierea înscrierilor în singurul concurs național interdisciplinar „Aristotel”. Până pe 7 iunie, elevii din întreaga țară, din clasele pregătitoare, primare (I-IV) și gimnaziale (V-VIII), au ocazia să exploreze conexiunile între diferite domenii de cunoaștere, să își dezvolte gândirea critică și să-și pună în valoare creativitatea. La cea de-a XIV-a ediție s-au înscris mii de elevi din întreaga țară, care urmează în fiecare săptămână sesiuni de grup și individuale de testare. Între cei înscriși se numără și Campionul Național la Șah, Aaron Drăgoi, care la doar 7 ani deține sute de trofee, obținute la competițiile naționale și internaționale.

„Aristotel” este unicul concurs interdisciplinar din țară care testează și inteligența emoțională a copiilor, alături de inteligența cognitivă. Acest aspect unic al concursului contribuie la dezvoltarea completă a elevilor, pregătindu-i nu doar pentru performanță școlară, ci și pentru succesul în viață. Gabriela Maalouf, psiholog și specialist în educația de excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, subliniază că nu ar trebui să comparăm aceste două tipuri de inteligență, ci să le vedem ca pe două aspecte complementare ale dezvoltării noastre.

Ele nu sunt în competiție, ci se completează reciproc. Elevii trebuie să fie sprijiniți să-și dezvolte atât inteligența cognitivă, cât și cea emoțională. Este foarte important să învățăm să avem informație, dar să ne concentrăm și pe inteligența emoțională, pe empatie și pe susținerea cu blândețe și căldură a copiilor noștri, astfel încât să existe un echilibru”, susține psihologul Gabriela Maalouf.

Concursul „Aristotel”, desfășurat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, este singurul program interdisciplinar din România care îi ajută pe copii să iubească atât matematica, cât și limba română, istoria ori biologia. Prin această abordare integrată, elevii sunt încurajați să vadă conexiunile dintre diferitele domenii de studiu și să își dezvolte o gândire flexibilă și inovatoare. Înscrierile în concurs se încheie vineri, 7 iunie, pe fundatiadanvoiculescu.ro.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.