Data: 12 decembrie 2011 Ora: 17.00 Locație: Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bdul. Dacia nr. 12 Descriere: Anual, în perioada 15 – 22 decembrie, Muzeul Naţional al Literaturii Române acordă trei tipuri de premii: Premiul Perpessicius (pentru ediţii critice, istorie literară), Premiul Şerban Cioculescu (pentru evocări, jurnale, eseuri), Premiul Petru Creţia (pentru filologie, […]
Mai multeDuminica, organizatorii Targului International Gaudeamus au acordat premiile celei de-a 18-a editie a evenimentului. Italia, invitatul de onoare al targului, a primit prin intermediul ambasadorului sau o diploma si o placheta. Trofeul Gaudeamus a revenit, în ordine, editurilor Humanitas, RAO şi Nemira. Cea mai dorita carte a evenimentului a fost considerata de catre public “Raspuns […]
Mai multeEste câştigătorul marelui premiu la cea de-a doua editie a salonului de inventii INVENTIKa pentru Tineri 2011. Lucrarea premiată se numeşte “Brain Computer Interface” şi reprezintă un soft care controlează calculatorul cu ajutorul gândirii. Pentru aceeaşi lucrare, Ionuţ a primit încă două premii speciale: unul din partea Juriului Internaţional care a evaluat toate invenţiile prezente în acest an la Inventika […]
Mai multeConcursul s-a încheiat. Răspunsul corect la întrebarea concursului este: „Cel mai iubit dintre pământeni”. Câștigătorii sunt: Simona Jisa – Totul despre Pompei; Victor Nastase – Cavaleri și castele; Sorina Bucur – „…isme Să înțelegem Religia” și „ …isme Să înțelegem moda”. Câștigătorii sunt rugați să ne contacteze la adesa de mail: [email protected] sau la tel: 031.425.58.83. Astăzi se împlinesc 89 […]
Mai multeConcursul s-a încheiat. Răspunsul corect la achaten-suisse.com întrebarea concursului este: „Jurnal Filosofic”. Câștigătorii sunt: Caterina Trandaf – Marea carte despre Întrebări și Răspunsuri; Gheorghe Domuta – Noul Dicționar Universal al Limbii Române Adrian Samuila – Filosofie în 30 de secunde. Câștigătorii sunt rugați să ne contacteze la adesa de mail: [email protected] sau la tel: 031.425.58.83. Pe 12 iulie 1909 […]
Mai multeCâștigătorul concursului “Câștigă cu Micul Paganini” constând într-un set format din 6 enciclopedii Descoperă lumea de la Editura Litera și 100 de lei este: Mariana Raducan. RĂSPUNS CORECT: “Dans țărănesc” de C. Dimitrescu Următorul concurs va fi anunțat luni, 10 ianuarie 2011.Câștigătorul concursului “Câștigă cu Micul Paganini” constând într-un set format din 6 enciclopedii Descoperă lumea de la Editura Litera și 100 de lei este: […]
Mai multeArticol publicat în Jurnalul Național în data de 10 decembrie 2010 Fundaţia Dan Voiculescu şi Societatea Civilă pentru Educaţie şi Informatizare au organizat ieri finala „Dezbate România”. Timp de patru săptămâni, studenţi de la opt facultăţi din România şi-au confruntat argumentele şi retorica. „Reprezintă emigrarea o soluţie pentru tinerii din România?”, „În România anului 2010, […]
Mai multeArticol publicat în Financiarul în data de 10 decembrie 2010 „Equilibrium“ a câștigat finala concursului de dezbateri organizat de Fundația Dan Voiculescu Studenții de la Drept au dezbătut de pe poziții pro și contra problema „Capitalul românesc versus globalizare” „Equilibrium“, echipa studenților de la Facultatea de Drept București, a câștigat prima ediție a concursului intitulat […]
Mai multeReportaj difuzat în Observatorul de la ora 06:00 al Antenei 1, pe data de 10 decembrie 2010 Timp de 4 săptămâni s-au luptat cu argumentele și n-a fost în zadar. Cei mai buni studenți de la opt facultăți din România s-au confruntat în finala primei ediții a concursului de dezbateri organizat de Fundația Dan Voiculescu […]
Mai multeJoi, 9 decembrie, începând cu ora 13:00, la Clubul Diplomatic (Șos.Bucureşti-Ploieşti nr. 2B, sector 1), are loc finala primei ediții a concursului de dezbateri intitulat “Dezbate România”, organizat de Fundaţia Dan Voiculescu și Societatea Civilă pentru Educaţie şi Informatizare. Timp de patru săptămâni, studenți de la opt facultăți din România şi-au confruntat argumentele și retorica. […]
Mai multe