Trofeele celei de-a 18-a ediţii a Târgului Gaudeamus

Duminica, organizatorii Targului International Gaudeamus au acordat premiile celei de-a 18-a editie a evenimentului.

Italia, invitatul de onoare al targului, a primit prin intermediul ambasadorului sau o diploma si o placheta.

Trofeul Gaudeamus a revenit, în ordine, editurilor Humanitas, RAO şi Nemira.

Cea mai dorita carte a evenimentului a fost considerata de catre public “Raspuns criticilor mei si neprietenilor lui Negru Voda”, apartinand lui Neagu Djuvara si publicata de Editura Humanitas.

Premiul de excelenţă acordat unei edituri româneşti implicate în proiecte editoriale de promovare a literaturii române la nivel internaţional a revenit Editurii Vinea, iar premiul pentru traducere ”Antoaneta Ralian” a fost acordat scriitorului şi traducătorului Dinu Flămând pentru traducerea din portugheză a operei poetice a lui Fernando Pessoa.

Premiul ”Educaţia” a revenit Academiei de Studii Economice Bucureşti.

Trofeele presei au fost acordate, prin votul publicului, cotidianului ”Evenimentul Zilei” (secţia presă scrisă); TVR (TV); Radio Guerilla (radio); AGERPRES (agenţii de presă). La această categorie nu s-a acordat premiul pentru secţiunea online, organizatorii menţionând că, de anul viitor, va fi creată o nouă secţiune dedicată bloggerilor.

Au fost acordate, de asemenea, o serie de distincţii speciale Catedrei de limba şi literatura italiană de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti; Editurii ”Vecchi Editore” din Italia; fotografului francez Jean Marc Godes, pentru promovarea cărţii şi a scrisului, acesta fiind autorul imaginii din acest an a Târgului Gaudeamus; Asociaţiei Culturale ”Amicii lui Pavese”, Asociaţiei ”Pro Italica”, Liceului Teoretic ”Dante Alighieri” din Bucureşti, Colegiilor Naţionale ”Ion Neculce” din Capitală şi ”George Bariţiu” din Cluj-Napoca. Nu în ultimul rând, premiul ”Miss Lectura” a fost acordat studentei Gabriela Conţu de la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, specialitatea Comunicare şi Relaţii Publice.

Sursa: Ghimpele.ro

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.