După ce și-au înfrânt emoțiile în cadrul primului examen din viața lor, cei 60 de preșcolari sunt așteptați la festivitatea de premiere organizată special pentru ei, care va avea loc sâmbătă, 23 noimebrie, începând cu ora 10:00 la Mall Plaza Romania (bd. Timișoara nr. 26Z, sector 6). Cei mici vor avea parte de un spectacol […]
Mai multeMiercuri, peste 50 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani au participat la primul examen din viața lor, concursul Olimpiadele preșcolarilor. Olimpiadele preșcolarilor reprezintă singurul concurs național adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, prin intermediul căruia aceștia sunt antrenați în exerciții de logică, creativitate și atenție, special concepute […]
Mai multeReportaj difuzat în Observatorul de la ora 06:00 de la Antena 1 din data de 14.11.2013. La trei ani, copiilor le stă mintea doar la jocuri. Dar unii se joacă în faţa unor foi, cu un creion în mână. Trei ani este vârsta la care copiii se joacă toată ziua, sunt unii însă care au luat creionul […]
Mai multeDuminică, 27 octombrie, în cadrul Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, peste 60 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani au avut primul examen din viața lor: olimpadele preșcolarilor. Probele de concurs, cu o durată de aproximativ 30 de minute, pentru fiecare grupă de vârstă, au fost special concepute pentru a antrena […]
Mai multeInteligența și creativitatea sunt calități care se dezvoltă încă din primii ani de viață. Bucuriile copiilor, bine îndrumate, pregătesc performanțele de mai târziu ale acestora. „Olimpiadele preșcolarilor” reprezintă singurul concurs național adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, prin intermediul căruia aceștia sunt antrenați în exerciții de logică, creativitate și atenție, special […]
Mai multeSâmbătă, 27 iulie a avut loc festivitatea de premiere a participanților la cea de-a șasea Olimpiadă a preșcolarilor desfășurată duminică, 30 iunie, în cadrul Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Peste 70 de copii cu minti sclipitoare au participat la cea de a sasea editie a Olimpiadei Prescolarilor. Cei mici s-au intrecut in jocuri logice, […]
Mai multeReportaj difuzat în Observatorul de la ora 16:00 de la Antena 1 din data de 27.07.2013 și buletinele de știri de la Antena 3 orele 10:00 și 13:00 din data de 28.07.2013. Peste 70 de copii cu minti sclipitoare au participat la cea de a sasea editie a Olimpiadei Prescolarilor. Cei mici s-au intrecut in jocuri logice, […]
Mai multeDuminică, 30 iunie, în cadrul Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, peste 70 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani au avut primul examen din viața lor: olimpadele preșcolarilor. Probele de concurs, cu o durată de aproximativ 30 de minute, pentru fiecare grupă de vârstă, au fost special concepute pentru a antrena […]
Mai multeDuminică, 30 iunie a avut loc cea de-a șasea Olimpiadă a preșcolarilor. Sediul Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României din str. Rafiei nr. 1 a găzduit această edițite a Olimpiadelor preșcolarilor. „Olimpiadele preșcolarilor” reprezintă singurul concurs adresat copiilor cu vârsta între 3 și 6 ani, prin intermediul căruia copiii sunt antrenați în exerciții de logică, […]
Mai multe