Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a organizat astăzi, în Parcul Carol din București, un moment solemn de sărbătoare, premergător Zilei Naționale a României, ca un testament moral pentru generațiile viitoare – Ziua Recunoștinței pentru Valorile Naționale.
La eveniment au participat câteva zeci de elevi de la mai multe școli din București, dar și copii de la Clubul de Excelență al Fundației Dan Voiculescu. Îmbrăcați cu tricouri personalizate cu chipurile celor mai mari personalități ale poporului român, aceștia au realizat un moment coregrafic special, prin care și-au exprimat recunoștința pentru contribuția acestora la dezvoltarea României.
Ziua Recunoștinței pentru Valorile Naționale s-a desfășurat sub semnul respectului și admirației față de valorile culturale românești. Momentul realizat de copii a fost, de asemenea, un îndeamn pentru tânăra generație, ca aceasta să conștientizeze că valorile naționale reprezintă elementele definitorii ale identității noastre ca popor.
Întregul eveniment s-a desfășurat pe un fond muzical ales special pentru această zi, piesa ”Acolo este țara mea”, scrisă de marele artist Tudor Gheorghe, pe versurile lui Ioan Nenițescu. La final, copiii au format drapelul României, din baloane colorate.
Prin sărbătorirea Zilei Recunoștinței pentru Valorile Naționale, ne dorim să le oferim tinerilor modele demne de urmat. Să îi îndemnăm la o valorizare prin cultură și să îi învățăm ce înseamnă nevoia unităţii în jurul valorilor noastre naţionale.
Ziua Recunoștinței pentru Valorile Naționale este despre ce am primit și ce dăm mai departe generațiilor care vin. Uniți, prin cinstirea valorilor noastre naționale, lăsăm moștenire la rândul nostru o țară așa cum am primit-o sau mai bună, prețuind și ridicând acest popor.
Ziua Recunoștinței pentru Valorile Naționale este un proiect al Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Începând cu acest moment, ea va deveni un eveniment anual, o zi cu o semnificație națională, care se va sărbători, în fiecare an, pe 29 noiembrie.