„Aristotel” 2024 – concurs național interdisciplinar

UPDATE:

În urma numărului mare de solicitări primite, am decis să organizăm o sesiune individuală pentru susținerea testării. Subiectele abordate, precum și procedura de evaluare, vor rămâne neschimbate. Fiecare elev va avea ocazia să participe la o sesiune video pe platforma Zoom, în cadrul căreia va susține testul. Aceasta sesiune specială va avea loc după închiderea perioadei de înscriere.

Sesiunea individuală se va susține pe data de 12 iunie.

În cadrul concursului național interdisciplinar „Aristotel”, atât părinții cât și cadrele didactice, pot înscrie elevii din clasele pregătitoare, primare (I-IV) și gimnaziale (V-VIII) din cadrul școlilor de stat sau private. În premieră: în acest an, elevii pot fi înscriși și de părinți. Ei vor participa la o sesiune specială.

Singurul concurs național interdisciplinar din România, dedicat elevilor din școala primară și gimnazială, a fost lansat. Concursul, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, este gratuit și se desfășoară online, urmărind să stimuleze dorinţa de performanță, să încurajeze creativitatea, curiozitatea și lectura, dar și descoperirea de noi arii de interes. Mai mult, acesta susține descoperirea aptitudinilor, dezvoltarea gândirii critice și evaluarea autentică a performanţelor şcolare.

În cadrul Concursului Național Interdisciplinar „Aristotel”, ajuns la cea de-a XIV-a ediție, au dreptul să participe elevii înscriși în clasele pregătitoare, primare (I-IV) și gimnaziale (V-VIII) din cadrul școlilor de stat sau private.

Înscrierea în concurs va fi realizată de către cadrele didactice, prin completarea formularului. Fiecare profesor poate înscrie minim 10 elevi în concurs.

Înscrierea pentru sesiunea individuală se face folosind același formular de înscriere.

Calendarul concursului:

  • 11 aprilie – 07 iunie: Înscrieri;
  • 22 aprilie – 12 iunie: Desfășurarea concursului;
  • 14 iunie: Anunțarea rezultatelor;
  • 15 iunie – 30 iulie: Premierea câștigătorilor.

Înscrierea în concurs implică cunoașterea, respectarea și acceptarea tuturor condițiilor specificate în Regulamentul consursului Aristotel 2023.

„Aristotel” beneficiază de recunoaștere în domeniul educațional, fiind singurul concurs național admis de autorități și care face parte din calendarul oficial, aprobat al activităților educaționale.

Consultă Regulamentul Oficial

PARTENERI

ro_RO