Noaptea cărţilor deschise, pe 23 aprilie, în centrul vechi al Bucureştiului

Noaptea cărţilor deschise – un eveniment în care oamenii vor fi întâmpinaţi de mii de cărţi deschise şi desfăşurate pe toată strada Lipscani din Bucureşti – se va desfăşura pe 23 aprilie, începând cu ora 18.00 şi până târziu în noapte, anunță Editura Litera.

Evenimentul va marca Ziua Mondială a Cărţii.

Noaptea cărţilor deschise va avea loc în centrul vechi al Bucureştiului, începând cu ora 18.00 şi până târziu în noapte. Trecătorii din zonă vor fi întâmpinaţi de mii de cărţi deschise şi desfăşurate pe toată strada Lipscani, de la intersecţia cu strada Smârdan până la Calea Victoriei.

Organizatorii îi vor invita pe toţi trecătorii să îşi aleagă una sau mai multe cărţi dintre cele peste 3.000 dăruite de Editura Litera.

Totodată, 23 aprilie reprezintă o dată simbolică pentru literatura universală: în această zi, în anul 1616, au murit Miguel de Cervantes şi William Shakespeare. La aceeaşi dată, dar în alţi ani, s-au născut ori au decedat scriitori celebri precum Maurice Druon, Vladimir Nabokov şi Josep Pla.

Pornind de la aceste considerente, în anul 1995, Congresul General UNESCO a declarat 23 aprilie Zi Mondială a Cărţii, pentru a le aduce astfel un tribut tuturor scriitorilor şi, în acelaşi timp, pentru a-i încuraja pe toţi cititorii, dar în special pe tineri, să (re)descopere plăcerea lecturii.

Evenimentul va fi deschis de Robert Negoiţă, primarul sectorului 3 al Bucureştiului.

sursa: mediafax.ro

en_US

Stay up to date with the latest news

Stay up to date with the latest news! Subscribe to our newsletter.

You have successfully subscribed to the newsletter. Thank you.