Constanta International Model United Nations (CTAMUN) 2016

Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității Ovidius din Constanța găzduiește, în perioada 21-24 aprilie 2016, prima ediție a conferinței de tip simulare ONU “Constanta International Model United Nations (CTAMUN) 2016”, organizată de către Asociația Tineretul ONU din România-filiala Constanța.

Elevi și studenți, atât din țară, cât și de peste hotare, vor juca rolul unor diplomați, gata să contribuie la deciziile funcționale și decizionale ale organismelor ONU. Conceptul Model United Nations (MUN) este recunoscut la nivel global ca fiind unul dintre cele mai complexe tipuri de simulări academice.

Conferințele de acest tip iau forma unor negocieri politice internaționale, participanții fiind delegați să reprezinte o țară pe unul dintre consiliile simulate. Ei vor reprezenta juridic politicile, interesele și obiectivele statului pe care îl reprezintă, pregătind un studiu de caz pe baza ghidului academic realizat de către moderatorii fiecărui comitet.  În cadrul conferințelor, vor avea loc dezbateri atât formale, cât și informale, cu scopul de a redacta rezoluții care să prezinte problemele tratate și posibilile soluții sugerate și negociate între țări. Delegații vor negocia cu celelalte state, vor propune moțiuni, vor vota amendamentele și rezoluția finală.

Celor mai buni participanți le vor fi înmânate premii, în funcție de activitatea lor ca delegați, precum și certificate de participare. Această conferință de calibru internațional reprezintă o oportunitate unică de dezvoltare atât personală, cât și profesională, adresată tuturor celor interesați de tainele diplomației și celor ce doresc să experimenteze în cel mai veridic mod posibil stilul de viață al unui diplomat, implicându-se direct în rezolvarea problemelor de interes global, dar și personal.

Astfel, cei interesați de libertățile omului și de egalitatea în drepturi, se pot înscrie in Human Rights Council, unde vor fi tratate teme aferente. Cei pasionați de securitatea individuală, cât și internațională, prin combatarea și prevenirea atacurilor teroriste, cibernetice și nu numai, pot aplica pentru Security Council. Cât despre crizele mondiale actuale, fie de natură socială, politică, economică sau conflictuală, delegații se pot alătura consiliului General Assembly.

Asociaţia Tineretul ONU din România este un ONG fondat de studenți, ale cărui principale obiective sunt promovarea şi încurajarea valorilor şi activităţilor ONU în rândul tinerilor români, al societăţii româneşti şi al comunităţii internaţionale. În vederea realizării acestora, asociaţia îşi propune organizarea de conferinţe, seminarii, workshop-uri, şcoli de vară, training-uri, simulări academice şi sesiuni de dezbateri ale problemelor sociale, economice, juridice, umanitare, de dezvoltare şi de securitate internaţională.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi http://ctamuncontact.wix.com/ctamun //

en_US

Stay up to date with the latest news

Stay up to date with the latest news! Subscribe to our newsletter.

You have successfully subscribed to the newsletter. Thank you.