Cinci medalii de argint şi una de bronz, obţinute de România la Olimpiada de Ştiinţe pentru Juniori

Elevii români au obţinut cinci medalii de argint şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori, desfăşurată în Coreea de Sud, în perioada 2-11 decembrie.

   Medaliile de argint au fost obţinute de:

  • Miruna Ioana Belciu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrânceanu” din Bacău;
  • Alexandra Irina Edu, în clasa a X-a la Colegiu Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti;
  • Mădălina Elena Stănăşel, în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova;
  • Ştefan Răzvan Bălăucă, în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Botoşani;
  • Hakan Calila, în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa.

Radu George Romanescu, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, a fost medaliat cu bronz.

Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori este un concurs de tip integrativ, în care problemele acoperă subiecte din trei discipline: chimie, fizică şi biologie. Concurenţii susţin trei probe: două probe teoretice individuale şi una practică- experiment pe echipe formate din trei elevi.

La ediţia a XII-a a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe pentru Juniori, care s-a desfăşurat în Daegu- Coreea de Sud, au participat 249 de elevi din 46 de ţări.

sursa: edu-news.ro

en_US

Stay up to date with the latest news

Stay up to date with the latest news! Subscribe to our newsletter.

You have successfully subscribed to the newsletter. Thank you.