S-a întâmplat pe 6 septembrie

Într-o zi de 6 septembrie 1817, s-a născut Mihail Kogălniceanu, istoric, publicist, scriitor, om politic, prim-ministru (1863-1865), ministru de Externe (1876, 1877-1879), membru al Societăţii Academice Române şi preşedinte al Academiei Române (1887-1890) (“Tainele inimei” – prima încercare de roman tipărit din cultura română).

Mihail Kogalniceanu

Într-o zi de 6 septembrie, în 1456, se semna tratatul încheiat de Vlad Țepes, domn al Țării Românești, cu negustorii din Brașov și Țara Bârsei. Se stabilea ca, în cazul în care ar fi nevoit să-și părăsească țara din cauza năvălirii turcilor sau a altor dușmani, să fie primit de brașoveni. În schimb, se angaja să le dea negustorilor ajutorul împotriva turcilor.

Pe 6 septembrie 1522 se încheia prima expediție navală în jurul lumii inițiată de Fernando Magellan. Unul dintre cele cinci vase ale navigatorului portughez, Victoria, a acostat în portul Sanl_car de Barrameda din Spania, fiind prima navă care a înconjurat globul. Victoria l-a avut ca și comandant pe Juan Sebastian de Elcano. Acesta a devenit căpitanul navei după ce Magellan a fost ucis în aprilie 1521 în insulele Filipine. Majoritatea membrilor echipajului nu a supraviețuit îndelungatei călătorii, marinarii fiind răpuși de bolile tropicale contactate sau de scorbut. Din 265 de oameni care se aflau la bordul celor cinci corabii au mai rămas în viață până la final doar 115. Călătoria lui Magellan în jurul lumii a început în 1519, acesta căutând un drum prin Vest spre Insulele Moluce din Indonezia. În cursul expediției, navigatorul a descoperit strâmtoarea care îi poartă numele și care face legătura dintre Oceanul Atlantic și Pacific. Magellan nu a reușit să ajungă la destinație, fiind ciopârțit de băștinașii din insula Mactan. Numele său se leagă însă de una dintre cele mai strălucite călătorii din istoria descoperirilor geografice.

În anul 1939, pe 6 septembrie, după declanşarea celui de-al doilea Război Mondial, la 1.09.1939, Consiliul de Coroană a aprobat poziţia de neutralitate a României faţă de conflictul izbucnit (comunicatul privind neutralitatea României a fost publicat în Monitorul Oficial din 7.09.1939).

La 6 septembrie 1940, regele Carol al II-lea abdica în favoarea fiului său, Mihai. Începea cea de-a doua domnie a lui Mihai I (1940-1947).

Pe 6 septembrie 1966, în SUA, la postul TV NBC, este difuzat primul episod al serialului Star Trek.

Tot într-o zi de 6 septembrie, în anul 1975, în SUA, la New Zork, cu ocazia US Open, tenismena ceha Martina Navratilova cere azil politic.

La 6 septembrie 1991, Leningrad ia din nou numele său istoric de Sankt Petersburg.

sursa: magicfm.ro, wikipedia.ro

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.