Program testări grădinițe

 INSCRIERILE CONTINUA

Aptitudinile și talentul copiilor trebuie descoperite și încurajate încă din primii ani de viață. Pentru aceasta, am inițiat un program gratuit de testări psihologice și aptitudinale, destinat grădinițelor și copiilor inscriși la acestea.

Testările își propun să observe potențialul nativ al fiecărui copil și să ajute părinții, să sprijine și să încurajeze copilul, în dezvoltarea aptitudinilor pe care acesta le-a dobândit în mod natural.

La această vârsta însă, evaluarea presupune o atenție deosebită din partea psihologului, deoarece:
– Comunicarea verbală este săracă în conținut;
– Relatările părinților sunt deseori subiective;
– Copilul se află în perioada cu cel mai puternic dinamism al proceselor de dezvoltare și achiziție a cunoștințelor.

În acest scop, pentru o mai bună observare și evaluare a copilului, testările vor fi realizate de către psihologii și terapeuții cu experiență ai FDV, prin dialog, desene, povești și joc, instrumente familiare copiilor, la vârsta preșcolară.

Evaluările vor fi realizate pe grupe de vârstă, la sediul fiecărei grădinițe. Acestea vor viza: dezvoltarea cognitivă, dezvoltarea limbajului, autoservirea, dezvoltarea motorie și gradul de socializare.

Astfel, în urma acestor testări, specialiștii vor face recomandări părinților și cadrelor didactice interesate. Mai mult, opțional, copiii evaluați, vor putea beneficia gratuit de cursuri de dezvoltare emoțională, care urmăresc dezvoltarea Competenţei Emoţionale (Inteligenţa Emoţională – EQ) a copiilor. La aceste cursuri, cei mici vor învăța să comunice/exprime emoţiile de bază (verbal şi non-verbal), să interacționeze și să se integreze mai ușor. În plus, copiii vor fi ajutați să-și descopere și să-și dezvolte atât aptitudinile native, cât și cele complementare, general valabile.

Înscrierea în program se poate face de către directorul/un alt reprezentant al grădiniței, prin completarea formularului de mai jos. Ulterior, ei vor contactați pentru a programa vizita specialiștilor FDV.

Eroare: Nu am găsit formularul de contact.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.