Sistemul pedeapsa – recompensa nu este nici pe departe o tema noua in dezbaterile pe teme legate de educatia copiilor. El se reinventeaza insa in permanenta, odata cu nevoile fiecarei generatii de parinti care se vad nevoiti sa-si creeze propriul sistem de educare a copilului, in functie de factori complecsi care transforma adesea meseria de parinte intr-o adevarata provocare. Sa oferim sau nu recompense copiilor? Este o intrebare la care toti parintii incearca sa gaseasca la un moment dat raspunsul.
E drept ca unii o fac neconditionat, altii se lupta cu recompensele oferite de bunici sau prieteni bienvoitori, iar altii incearca sa gaseasca o solutie de compromis. Sub o forma sau alta fiecare parinte isi recompenseaza la un moment dat copilul sau macar se confrunta cu acesta problema.
Si totusi, exista cateva adevaruri demonstrate in privinta utilizarii recompenselor cu rol motivational pe care nu ar trebui sa le ignoram.
Atunci cand promitem copiilor recompense nu facem altceva decat sa stabilim niste standarde care trebuie atinse. Daca standardele sunt atinse, atunci copilul primeste ceva in schimb. De obicei, acel ceva este un lucru pe care el si-l doreste. Pedepsele functioneaza, in principiu, dupa aceeasi logica, numai ca ele se dau atunci cand standardul respectiv nu este atins. Si pentru ca ele sa aiba efect rapid, de obicei, i se ia copilului ceva la care el tine. La prima vedere totul pare foarte simplu si rezultatele imediate nu ar trebui sa intarzie sa apara. Pedepsiti sau recompensati, copiii devin imediat mai ascultatori si par sa faca progrese rapide.
Ce se intampla insa atunci cand sistemul nu mai functioneaza, respectiv parintele nu mai ofera recompense si nu mai impune pedepse? De obicei, intregul edificiu educational creat in urma folosirii sistemului, se prabuseste, copilul redevine neascultator, refuza sa mai atinga standardele pe care parintele ar vrea sa le impuna. Altfel spus, recompensa este o forma de motivatie pe termen scurt, care rezolva doar pentru moment anumite situatii. Este nevoie de o abordare aprofundata a acestor situatii pentru ca procesul de educatie in sine sa aiba loc si efectele asupra copilului sa fie pe termen lung. Cu toate acestea, parerile asupra recompenasrii copiilor raman impartite.
Dezvoltarea capacitatii de a fi responsabil
Prin felul in care ne purtam cu copiii nostri, prin ceea ce le impunem sau prin ceea ce incercam sa le explicam, ii facem (sau nu) sa devina persoane responsabile. Pentru a dezvolta acest lucru, parintii ar trebui sa promoveze anumite idei / principii pe care ei insisi sa nu le incalce. Puterea exemplului personal este uneori nebanuit de mare. Ideal ar fi ca parintii sa stie sa transforme orice activitate pe care copiii trebuie sa o faca in ceva placut. Si asta nu inseamna neaparat ca trebuie sa le impuna copiilor ce sa le placa. Scopul este ca un copil sa constientizeze ca anumite actiuni, chiar daca sunt grele si neplacute pe moment, trebuie facute pentru atingerea unei finalitati ulterioare. Spre exemplu, daca un copil stie ca atunci cand isi va termina temele (care urmeaza a fi verificate de catre parinte) va putea sa petreaca mai mult timp cu familia, la joaca, la plimbare etc., atunci stradania lui va fi mai mare – isi va da silinta sa nu greseasca pentru a nu fi nevoit sa revina asupra temelor si, in plus, va incerca sa faca lucrurile mai rapid. Faptul ca-si va putea petrece timpul cu familia este, ce-i drept, tot un fel de recompensa, insa una mult mai subtila si mai motivanta intrinsec. Recompensele materiale nu fac decat sa forteze temporar copiii sa efectueze anumite sarcini, diminuand insa considerabil sensul intrinsec al responsabilitatii. Mecanismul este simplu – copilul executa, atata timp cat este recompensat. Cand recompensa dispare, odata cu ea se evapora si dorinta de a face anumite actiuni. Altfel spus, motivatia trebuie sa vina din interior, iar rolul parintelui este de a construi pas cu pas aceasta motivatie.
Folosind mereu recompense, transferi asupra obiectelor sensul actiunilor noastre, ori nu pentru cele materiale ne zbatem. Multe le facem pentru cei de langa noi, altele le facem ca sa ne simtim bine dupa. Copii sunt capabil inca de mici sa inteleaga motivatii diferite si implicarea in ceva anume fara recompense.
Sa nu uitam, insa, ca vorbim de doua varste total diferite: intr-un fel gandeste un copil, in cu totul alt fel un adult. Prin urmare si asa-zisele recompense sunt percepute in mod diferit. Capatarea responsabilitatii incepe de la varste foarte fragede, inainte de perioada scolara. Daca parintii stiu sa-i educe pe copii in acest sens in perioada celor ‑ sapte ani de-acasa, atunci, in mod normal, nu ar trebui sa intampine probleme in a-si motiva copiii sa invete. Responsabilizarea prin activitati simple, cum ar fi participarea la curatenia din casa sau ajutorul oferit parintilor in diverse activitati, poate constitui un bun inceput. In plus, pot fi folosite altfel de recompense, emotionale, care au efect mai durabil si impact mai profund asupra personalitatii copilului, cum ar fi aprecierile verbale, laudele, timpul mai lung petrecut impreuna etc.
Adevarata recompensa este insa cea pe care copiii o primesc mult mai tarziu, cand vor fi devenit deja adulti: stima de sine, increderea in ei insisi si puterea de a face fata tuturor obstacolelor pe care viata le ofera la tot pasul. Pentru aceasta este nevoie ca parintii sa explice, sa motiveze, sa participe, sa simta alaturi de copiii lor si prin ei fiecare noua experienta pe care acestia din urma o traiesc. Nu e un lucru usor, insa este calea sigura spre satisfactia de a-ti vedea candva copilul ajuns o fiinta implinita.
Sursa: desprecopii.com
