Membrii Clubului de Excelenţă la FESTIVALUL INTERNAŢIONAL CHOPIN 200, 27-28 februarie 2010

La concertul de Gală de la Ateneul Român din cadrul Festivalului Internaţional Chopin200, din 28 februarie, vor fi în sală şi trei membri ai Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu. Trei copii frumoşi şi talentaţi.

Mircea Alexandru Dumitrescu, Elisa Mitrofan şi Daniela Ioana Tudor, elevi violonişti ai Liceului “George Enescu” din Bucureşti, sunt trei dintre acei tineri care au reprezentat cu succes România la festivalurile de muzică clasică din străinătate. De această dată, vor fi doar spectatori ai unei gale de excepţie, pentru care le-am pregătit invitaţii.
 
FESTIVALUL INTERNAŢIONAL CHOPIN 200, 27-28 februarie 2010
În perioada 27-28 februarie 2010, la Bucureşti, va avea loc Festivalul Internaţional “Chopin200”, cu participarea extraordinară a unor artişti de talie mondială, din România, S.U.A. şi Polonia.
Din calendarul festivalului, face parte recitalul la 3 piane cu lucrări în premieră mondială – parafraze pe teme de Chopin – compuse şi interpretate de Dan Dediu, Adrian Leonard Mociulschi, Andrei Tanasescu şi Livia Teodorescu-Ciocănea.
2010 este, potrivit UNESCO,  Anul Internaţional al Tineretului dar şi Anul Frederyk Chopin, pe plan cultural. În acest context, în întreaga lume vor fi organizate, pe scena vietii culturale, manifestări omagiale cu prilejul bicentenarului Chopin.
 În România, Festivalul “Chopin200” va fi organizat de Centrul de Excelenţă al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi Institutul Polonez din Romania, în perioada 27-28 februarie.
Lucrările din concert, interpretate în primă audiţie absolută, vor fi interpretate chiar de către autori, constituind un omagiu adus memoriei marelui Chopin, într-o manieră distinctă şi personală, de către fiecare creator în parte.

 Concertul de deschidere al festivalului va avea loc în data de 27 februarie 2010, în studioul de concerte “George Enescu” al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
 Ziua de 28 februarie va aduce pe scena Ateneului Român ambele concerte pentru pian şi orchestră ale compozitorului omagiat, primul concert în interpretarea tânărului pianist Matei Varga (S.U.A.), urmat de Viniciu Moroianu (România) la claviatură. Tinerii vor constitui nucleul concertului, alături de solişti aflându-se Orchestra Universitaria (dirijor Alexandru Ganea), formată din talentaţi studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
 

CHOPIN
     Frederyk Chopin se năştea în urmă cu 200 de ani pe meleagurile Poloniei, numele său ajungând repede să se identifice cu muzica romantică. Arta sa izvorăşte parcă din sentimentul pasiunii, atât în miniaturile instrumentale – valsuri, nocturne, preludii sau mazurci – cât şi în marile concerte pentru pian şi orchestră.
     De unde provine frumuseţea unei muzicii atât de încântãtoare, care a fascinat atât pe contemporanii săi cât şi pe cei ai viitorului? În primul rând prin UMANISMUL creaţiei sale. Muzica lui Chopin reflectă eternul uman, aspiraţia, visul, iubirea. Marele artist este considerat astăzi un model de către tinerii compozitori, Chopin fiind el însuşi un exemplu de artist, care de-a lungul celor 4 decenii în care a trăit, a compus şi edificat o operă nepieritoare.
     Chopin a fost nu numai un “poet al pianului”, cum a fost supranumit pentru lirismul melodiilor sale, ci şi o flacără a iubirii, dăruită prin muzică tuturor oamenilor. Arta sa a fascinat, din toate timpurile, prin nuanţele sale de delicată reverie, în care tonurile armonioase insuflă parcă ascultatorului sentimentul primăverii, adierea zefirului, liniştea nopţii.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.