Datorită numărului mare de copii care au aplicat la cursurile gratuite de limba engleză, întreaga activitate a fost regândită, în așa fel încât toți cei înscriși să beneficieze de acest program de vară. Așadar, programul va debuta la începutul săptămânii viitoare și va fi împărțit în mai multe grupe. Fiecare aplicant va fi anunțat individual, […]
Mai multeCei mai isteți copii se întrec, în această vară, în competiția inteligenței. Anastasia este unul dintre copiii care au participat la Runda a II-a a acestui concurs. Ea este din Republica Moldova și are 10 ani. A reușit să se califice în Marea Finală din august, la categoria de vârstă 8-13 ani Întrebată de ce […]
Mai multeVara aceasta, așa cum v-am obișnuit în fiecare an, vom continua să îi antrenăm pe copii în noi aventuri de cunoaștere și explorare a limbii engleze. Am pregătit cursuri antrenante, bogate în surprize și descoperiri, care au ca scop îmbunătățirea abilităților de comunicare în limba engleză. Așadar, programul va debuta pe 27 iulie, cursurile fiind […]
Mai multeÎn ultimii zece ani, peste 10.000 de copii au urcat pe scena Concursului Național de Tinere Talente ”Allegria”, pentru a-și proba talentul și pentru a-și cultiva veleitățile artistice de la vârste foarte fragede. În acest an, concursul se desfășoară online și a devenit un bun prilej de socializare artistică pentru copiii români din țară și […]
Mai multeAvem deja doi finaliști în ”Bătălia Micilor Genii”! Aceștia sunt: Tcaciuc Beatrice Ecaterina din Suceava – la categoria 8-10 și Strajan Andrei Mihai din Turda – la categoria 11-13 ani. ”Am pornit bătălia, și nu orice fel de bătălie, ci pe cea a micilor genii. Avem o rețetă reușită, cu ingrediente de bună calitate, avem […]
Mai multeFundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României dă startul ediției online a Concursului Național de Tinere Talente „Allegria” Fie că vorbim despre muzică, dans, teatru, pictură sau oricare alt talent, concursul le oferă copiilor și tinerilor români, din toate colțurile lumii, șansa de a se face remarcați și de a-și testa propriile aptitudini. Concursul de Tinere […]
Mai multeFundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va organiza, în perioada martie-iunie 2020, prin Departamentul de Dezvoltare Personală și Educație Vocațională, o serie de cursuri gratuite, care vin în completarea programei școlare și au rolul de a conduce la creșterea nivelului de cunoștințe și la atingerea performanței. Curs de Dezvoltare Personală și Consiliere Vocațională, 15 – […]
Mai multe,,Încercăm să nu trecem nepăsători pe lângă ce se întâmplă în jurul nostru, frumos sau mai puțin frumos, plăcut sau nu, fascinant sau dezamăgitor, să redăm viața de zi cu zi, așa cum o percepem în momentul în care apăsăm declanșatorul aparatului de fotografiat, digital sau analog, în culori sau alb-negru. Pe scurt, învățăm să […]
Mai multeCopilul fenomen al României, Radu Ciocănea, a devenit cel mai tânăr bursier al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României de la înființarea acesteia, din 1990. La doar 5 ani Radu are un coeficient de inteligență de 149 de puncte. Cel mai mare fizician al lumii, Albert Einstein, avea un IQ de 150 de puncte, în […]
Mai multeNou! Curs Introductiv – ”Scrierea Proiectelor Europene K1 – Youth Exchange” Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează un curs gratuit pentru scrierea proiectelor europene de mobilitate individuală: ”Cum să pregătești un proiect European Ka1- Youth Exchange”. Programul este împărțit în 10 cursuri introductive, în care participanții vor învăța cum să scrie un proiect de […]
Mai multe