DAN VOICULESCU
FOUNDATION
FOR THE DEVELOPMENT
OF ROMANIA

Şah…mat!

Şah…mat!

, dublul campion naţional la şah, multiplu medaliat al turneelor de şah, membru al Clubului de Excelenţă al Fundaţiei Dan Voiculescu, a participat la turneul de şah ,,Trofeul Marghita”. La secţiunea juniori a concursului desfăşurat în sistem elveţian, Ştefan Tomici a ocupat locul 5  din cei aproape 30 de jucători înscrişi.

Tanarul sahist, campionul naţional al categoriei de 14 ani a reuşit o remiză cu câştigătorul turneului, cunoscutul maestru internaţional Codruţ Florescu din Deva. Ca urmare a acestui punctaj, Ştefan Tomici a primit diploma pentru cel mai bun junior din concurs.

Tot la Marghita, şahistul bucureştean a urcat pe treapta a treia a podiumului în proba de dezlegări, secțiune la care, în 2009, a fost campion naţional la juniori.

Însă pentru Ştefan provocările şahului sunt departe de a se sfârşi. Visul lui este ca la Campionatul Mondial individual de şah pentru juniori organizat în această lună în Grecia, să-și depășească performanța obținută anul trecut la întrecerea similară din Antalya.

În îndeplinirea acestui deziderat, îi este alături Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României care i-a oferit fondurile necesare participării la turneul bihorean de sah şi pregătirii pentru competiţia din toamnă.

 

Partners

Share this article

Recent News

Stay up to date with the latest news

Stay up to date with the latest news! Subscribe to our newsletter.

You have successfully subscribed to the newsletter. Thank you.