DAN VOICULESCU
FOUNDATION
FOR THE DEVELOPMENT
OF ROMANIA

România, pe locul 3 la capitolul bullying la nivel european

România, pe locul 3 la capitolul bullying la nivel european

Specialiștii arată adevărul crud despre bullying și efectele nevăzute ale celui mai devastator fenomen în rândul copiilor.

Psihologi, profesori și specialiști în educație au prezentat informații utile și metode eficiente prin care, atât elevii, cât și profesorii, dar și părinții vor putea contribui la prevenirea și combaterea fenomenului de bullying în școli, la conferinței cu tema ”Prevenirea fenomenului de bullying în școli” organizată de Dan Voiculescu Foundation for the Development of Romania and Revista PSYCHOLOGIES România, în cadrul programului Conferințele WEBDIDACTICA Educațional.

Știre difuzată pe Antena 3 CNN, pe 22 Octombrie 2022.

 

Partners

Share this article

Recent News

O nouă performanță mondială pentru echipa MAVIS, echipă ce face parte din programul 100 de tineri pentru Dezvoltarea României!

Echipa MAVIS Artificial Heart, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din

PULSAR – echipa de studenți români care construiesc roboți pentru explorarea planetei Marte, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

O echipă de studenți de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București dezvoltă

Stay up to date with the latest news

Stay up to date with the latest news! Subscribe to our newsletter.

You have successfully subscribed to the newsletter. Thank you.