DAN VOICULESCU
FOUNDATION
FOR THE DEVELOPMENT
OF ROMANIA

Ionuţ Budişteanu, câştigătorul marelui premiu al competiţiei Intel ISEF

Ionuţ Budişteanu, câştigătorul marelui premiu al competiţiei Intel ISEF

Ionuţ Budişteanu a caştigat premiul cel mare la cea mai amplă competiţie preuniversitară de ştiinţă şi inginerie din lume, Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF), organizată între 12-18 mai în Phoenix, Arizona.

Ionuţ Budişteanu este membru al Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României din anul 2010.

În vârstă de 19 ani, Ionuţ şi-a adjudecat cel mai important premiu al competiţiei, Gordon E. Moore, în valoare de 75.000 dolari. El a mai câştigat alte 4 premii în cadrul Intel ISEF, a căror valoare cumulată este de 14.000 dolari. În total, premiile câştigate de Ionuţ Budişteanu la ediţia de anul acesta a Intel ISEF se ridică la 89.000 de dolari.

Alături de premiul Gordon E. Moore, Ionuţ a obţinut şi premiul I acordat de American Association for Computing Machinery; Premiul Best Category Award, secţiunea Computer Science; Premiul First Award, Computer Science şi o excursie de o săptămână la CERN, Geneva, oferită de Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară.

Reputatul Massachusetts Institute of Technology (MIT) a anunţat că a decis sa denumească un asteroid cu numele lui Ionuţ Budişteanu, în calitate de câştigător al Intel ISEF 2013.

Partners

Share this article

Recent News

Stay up to date with the latest news

Stay up to date with the latest news! Subscribe to our newsletter.

You have successfully subscribed to the newsletter. Thank you.