Clubul de Excelenţă incursiune pe Valea Prahovei

În perioada 13 – 15 august 2008 Clubul de Excelenţă Dan Voiculescu organizează pentru membrii săi o excursie în zona Valea Prahovei – Moeciu cu tema descoperirea perioadei de formare a statului medieval roman. Excursia face parte din programul de vară al Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu.

După un an de învăţătură, cursuri de specializare şi participări la concursuri, membrii Clubului de Excelenta beneficiază de un program adaptat perioadei de vară prin activităţi de recreere, dar şi de pregătire complementară.

Seria excursiilor organizate de Clubul de Excelenţă Dan Voiculescu continuă cu o excursie de 3 zile pe Valea Prahovei – Moeciu la care vor participa 24 de copii.    Cu această ocazie copiii vor avea prilejul să cunoască încărcătura istorică a unei zone renumită şi pentru frumuseţea peisajului. În programul excursiei se afla vizita la Castelul Peleş, precum şi la Mănăstirea Sinaia, Cetatea Prejmer – patrimoniu UNESCO, Cetatea Râşnov, Peştera Dâmbovicioara, Castelul Bran şi Muzeul Satului Brănean – muzeu etnografic în aer liber.

Vineri, 15 august, membrii Clubului de Excelenţă vor participa la Festivalul Pâinii organizat în Sâmbăta de Jos, luând parte la reînvierea ritualului agrar românesc şi cunoscând mai aproape tradiţia şi folclorul românesc.

Excursiile organizate de-a lungul acestei veri au atât misiunea de a face cunoscute copiilor trecutul istoric al României şi frumuseţea geografică a zonelor vizitate, cât şi misiunea de a fi viitoare surse de inspiraţie pentru lucrările artistice ale departamentelor Clubului de Excelenta Dan Voiculescu.

en_US