Ştefan Tomici, dublu campion naţional la şah, multiplu medaliat al turneelor de şah… la 13 ani, membru al Clubului de Excelenţă al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României, a participat la un nou concurs internaţional de şah unde a obţinut noi victorii.
Ştefan a intrat, de data aceasta, în competiţie cu jucători legitimaţi la cluburile afiliate Federaţiei Române de Şah, printre care 5 mari maeşti, 11 maeştri internaţionali şi 11 maeţtri fide ai şahului, în cadrul Festivalului internaţional de şah „ M. Sadoveanu” de la Iaşi, ediţia a XXV-a Jubiliară, desfăşurat în perioada 19-25 august 2010. Au intrat în competitie peste 150 de împătimiţi ai şahului din ţări precum Republica Moldova, Bulgaria, Italia, Polonia şi România.
În ciuda concurenţei acerbe, Ştefan Tomici a ocupat locul II la juniori şi locul 40 pe ansamblu, la secţiunea principală Open A, cu un total 4 victorii, 3 remize şi 2 înfrângeri(printre adversarii săi fiind 2 maeștri internaționali, 1 maestru FIDE și 1 maestru al sportului). S-au jucat nouă runde, iar o partidă de şah a durat circa cinci ore.
Festivalul de la Iaşi face parte, pentru al doilea an consecutiv din circuitul Balkan Grand Prix iar pentru Ştefan a reprezentat doar un pas spre trofeul de la Campionatul mondial individual de şah pentru juniori, la care tânărul va participa în luna octombrie a acestui an în Grecia.