Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează o nouă ediție a Conferinței Internaționale de Longevitate și Gerontologie
Pe 29 martie, de la ora 15.00, are loc a 4-a ediție a Conferinței Internaționale de Longevitate și Gerontologie, cu tema ,,Progrese recente în managementul îmbătrânirii”. Evenimentul online este organizat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României, în parteneriat cu Societatea Română de Medicină a Stilului de Viață, membră a Lifestyle Medicine Global Alliance și a European Lifestyle Medicine Council.
Susținător și promotor al cercetării în domeniul longevității, Senatul Științific aduce la aceeași masă medici de top din România și specialiști de renume mondial, pentru a dezbate cele mai noi soluții privind managementul eficient al îmbătrânirii.
Care este cel mai bun model de nutriție pe care îl putem aplica pentru o viață mai lungă? Care sunt biomarker-ii îmbătrânirii și cum putem descifra informațiile pe care aceștia îi furnizează? Ce rol pot avea vitaminele și anti oxidanții în longevitate? Care este rolul geneticii în managementul îmbătrânirii?
Sunt numai câteva dintre subiectele care vor fi dezbătute în cadrul celei de a 4-a ediții a Conferinței Internaționale de Longevitate și Gerontologie, parte a programului Longevity.
Printre experții de renume mondial în gerontologie și longevitate, prezenți la conferință, se numără: Prof. Andrea Maier, Director al Centrului pentru Longevitate Sănătoasă din cadrul Universității din Singapore; Prof. Guillermo Lopez Luch, Universitatea Pablo de Olavide, Spania; Prof. Gabriel Prada, Președinte Societatea Română de Geriatrie și Gerontologie; Dr. Anca Hâncu, medic nutriționist, Clinica Nutriscience; Conf. Univ. Dr. Ovidiu Peneș, Doctor în științe medicale, specializat în age management; Dr. Radu Baila, membru al Colegiului American de Medicina Stilului de Viață.
La nivel mondial, longevitatea și extinderea duratei de viață sunt principalele ținte ale știintei, 2021-2030 fiind declarat, de către Organizația Națiunilor Unite și Organizația Mondială a Sănătății, deceniul pentru o îmbătrânire sănătoasă.