„Patrimoniul Mondial Cultural UNESCO din România, punte între trecut, prezent și viitor” este o nouă conferință organizată de Dan Voiculescu Foundation for the Development of Romania, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
Evenimentul va avea loc pe data de 21 martie, începând cu ora 17:00.
Scopul principal al videoconferinței este acela de a încuraja profesorii, respectiv școlile din întreaga țară să educe elevii cu privire la aspectele legate de Patrimoniul Mondial UNESCO.
Speakerii invitați să susțină prezentări, în cadrul conferinței, sunt specialiști, cercetători și reprezentanți ai unor instituții cu atribuții în domeniile de activitate UNESCO.
Pentru mai multe detalii puteți consulta AGENDA EVENIMENTULUI.
Patrimoniul Mondial Cultural UNESCO
Noţiunea de patrimoniu s-a extins considerabil în ultimele decenii. Astfel că, pe lângă ansamblul bunurilor culturale de o valoare universală excepţională, patrimoniul mondial cuprinde şi:
- totalitatea celor mai importante situri naturale, semnificative din punctul de vedere al biodiversităţii, al fenomenelor fizice sau proceselor geologice sau al superlativului estetic al peisajului,
- vestigii culturale subacvatice,
- expresii cultural-artistice orale,
- tradiţii,
- ritualuri,
- meşteşuguri tradiţionale, moştenite din antichitate şi care merită a fi promovate şi conservate, pentru a fi transmise generaţiilor viitoare.
FDVDR își dorește să aducă patrimoniul cultural național mai aproape de copiii și tinerii din România, oferindu-le profesorilor și tuturor celor interesați de Patrimoniul Cultural UNESCO din țara noastră, mijloace și instrumente didactice, pentru promovarea unor activități care vizează educația prin și pentru patrimoniu.
Obiectivele acestui eveniment sunt promovarea și înțelegerea Patrimoniului Cultural UNESCO din România, stârnirea curiozității copiilor și tinerilor pentru descoperirea și cunoașterea semnificațiilor, a relevanței, pentru istoria țării noaștre și nu în ultimul rând, pentru protejarea patrimoniului național universal.
Patrimoniul Mondial Cultural UNESCO din România
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este, începând cu 2022, membru al rețelei Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO, fiind una dintre organizațiile alese să contribuie la promovarea mandatului și a obiectivelor UNESCO.
În 2022, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și Asociația „Institutul pentru Îmbătrânire Activă”, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, au lansat o serie de volume de colecție, care promovează cele mai cunoscute site-uri culturale românești, înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
- Se acordă certificat de participare.
- Pentru înscrierea la conferință, completați formularul de înscriere de mai jos👇