Articol publicat în ediţia de iulie 2010 a revistei Femeia
Înainte de orice altceva şi pentru prima dată: mă simt total depăşită de subiect. Înţelegeţi ce vreţi! Nu vreau să scriu la modul general, nici teoretic, nici măcar nu vreau să scriu inteligent. Cornel Amariei este cel mai tânăr inventator român. Construieşte roboţi. Pentru mai multe informaţii, daţi, vă rog, căutare pe Google: Cornel Amariei.
De cele mai multe dintre articolele pe care le veţi găsi, protagonistul nu e mulţumit. Nu înţelege cum un jurnalist poate încurca ceva atât de simplu: “codurile” cu “liniile de cod”. Dar, pentru mine, asta-i nimic pe lângă cum le-aş încurca eu. Nici nu ştiu ce sunt ăia “senzori de lumină”, de exemplu. “Şi, atunci, de ce scrii despre Cornel?”, îmi veţi spune. E ceea ce m-a întrebat şi el.