Concursul Național Interdisciplinar „ARISTOTEL ONLINE” – Ediția 2022

Start Ediția 2022 a Concursului Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL ONLINE” – singurul concurs de cultură generală, logică, matematică și creativitate pentru elevi

Înscrierea şi participarea la acest concurs sunt GRATUITE!

Începe o nouă ediție online a Concursului Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL”, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Concursul se va desfășura în perioada 15 martie – 30 iunie 2022 și va fi susținut pe platforma educațională Școala FDVDR.

Înscrierea în concurs va avea loc în perioada 15 – 29 martie 2022 și se realizează de către reprezentantul instituției de învățământ.

Concursul face parte din programul ”OLIMPIADELE CREATIVITĂȚII” și este înscris în Calendarul Activităților Educative Municipale (CAEM) organizate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

IMPORTANT!

Înscrierea se realizează de către UN SINGUR reprezentant al instituției de învățământ!

Un răspuns negativ în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal nu ne va permite contactarea ulterioară a persoanei de contact!

Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL” este GRATUIT și se adresează elevilor începând de la clasa pregătitoare, până la clasa a VIII-a. Este un concurs școlar interdisciplinar, de cultură generală, logică, matematică și creativitate.

Prin participarea la acest concurs, elevii își pot testa cunoștințele de cultură generală, capacitatea de a rezolva probleme de logică și matematică, cu grad ridicat de dificultate, nivelul de cunoștințe dobândite și, în același timp, își vor putea pune la încercare memoria și creativitatea.

Scopul concursului este acela de a descoperi și premia creativitatea, inteligența logică și matematică și de a ajuta la dezvoltarea psiho-emoțională a copiilor.

Toți elevii care susțin concursul vor primi DIPLOME DE PARTICIPARE și vor avea, dacă există interes din partea acestora, prioritate la programele educaționale și activitățile desfășurate de Școala FDVDR.

 

Mesaj IMPORTANT pentru parinți!

Concursul ARISTOTEL va fi susținut pe platforma educațională www.scoalafdvdr.ro. Conturile copiilor vor fi create pe această platformă!

Pașii pentru crearea contului sunt: www.scoalafdvdr.ro – CONTUL MEU – ÎNREGISTREAZĂ-TE AICI – ACORD TERMENI, CONDIȚII – COMPLETARE FORMULAR DE CREARE CONT – VALIDARE CONT, accesând link-ul primit pe e-mail.

ATENȚIE! Acesta poate intra în SPAM.

În momentul în care link-ul va fi accesat și contul va fi validat, copiii vor putea accesa platforma www.scoalafdvdr.ro.

 

CALENDARUL CONCURSULUI

15 – 29 martie 2022 – perioadă de înscriere

30 martie – 3 aprilie 2022 – perioadă de planificare și organizare a calendarului de desfășurare a concursului

4 aprilie – 3 iunie 2022 – perioada de desfășurare a concursului

6 – 30 iunie 2022 – încărcarea diplomelor pe platformă, transmiterea adeverințelor și a premiilor către instituțiile de învățământ

 

Participanții la concurs sunt obligați să respecte termenii și condițiile REGULAMENTULUI OFICIAL de mai jos:

 

COMPETITION RULES

REGISTRATION FORM

en_US