Senatul Științific salută contribuţia importantă a specialiştilor români la studiul noului Coronavirus

Senatul Științific salută contribuţia importantă a specialiştilor români la studiul noului Coronavirus

Studii noi de Covid 19 realizate de medicii români de la Colentina

Medicii români de la Spitalul Clinic Colentina au realizat alte două noi studii privind siguranța vaccinului antiCovid 19 la pacientii cu boli autoimune și rolul antibioticelor la pacientii spitalizați cu forme grave ale bolii.

Studiile au scos la iveală faptul că vaccinul antiCovid nu a determinat activarea sistemului imunitar și a inflamațiilor specifice în bolile autoimune, iar administrarea antibioticelor la pacienții cu forme severe nu au scăzut riscul de deces.

Acestea au fost realizate de o echipă de medici specialisti coordonată de profesor Dr. Cristian Băicuș și urmează să fie publicate în literatura internațională de specialitate.

Primul studiu a urmărit efectului vaccinului anticovid la pacienții cu boli autoimune și a fost realizat pe un eșantion de 416 pacienți vaccinați cu boli autoimune sau boli inflamatorii imun-mediate, urmăriți în paralel cu 207 pacienți martori, nevacccinați, suferinzi de același tip de boli.  Aceștia au fost monitorizați timp de 6 luni, începând din “valul 3” al pandemiei Covid 19.

Afecțiunile autoimune reprezintă o categorie de boli cronice care apar atunci când sistemul imunitar al organismului își atacă propriile țesuturi. Spitalul Colentina are expertiză înaltă în tratarea acestor afecțiuni iar includerea Spitalului Clinic Colentina în categoria institutiilor suport Covid 19 a limitat accesul la tratament al pacienților cu boli autoimune și boli imun-mediate.

Deoarece acești pacienți reprezintă o categorie vulnerabilă iar studiile specifice referitoare la siguranța și eficacitatea vaccinului anti-COVID pentru pacienții cu boli autoimune sunt aproape inexistente, o echipă de medici de la Colentina a demarat un studiu observațional asupra riscului activării bolilor autoimune la pacienții vaccinați anti Covid 19. 90 la sută dintre pacienții monitorizați făcuseră vaccin de tip ARN mesager.

Concluzia studiului este că vaccinul anticovid nu a determinat activarea  sistemul imunitar și inflamțiilor specifice în bolile autoimune, ceea ce înseamnă ca el poate fi administrat în continuare acestei categorii de pacienți deoerce riscul dezvoltării bolii poate avea consecințe mult mai grave.

Al doilea studiu vizează eficiența administării antibioticelor în terapia Covid 19. A fost un studiu  multicentric în care au fost incluși pacienți ai Spitalului  Colentina, Institutului Matei  Bals și spitalelor suport Covid din Craiova, Constanța și Brașov. Au fost incluși în studiu 560 de pacienți cu forme severe de boală care necesitau surplus de oxigen, fiind exceptați din studiu pacienții din secțile ATI, care necesitau ventilație.

Studiul a evidențiat faptul că antibioticele nu au avut efect terapeutic în  tratamentul Covid 19 și nici nu au scăzut riscul de deces, ele funcționând doar în cazul pacienților care prezentau și bacterii.

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României salută contribuţia importantă a specialiştilor români la studiul noului Coronavirus, fiind un promotor al inovației și excelenței în cercetarea românească.

en_US