Tema: „Prezentarea competențelor INCDIE ICPE-CA în domeniul microhidrocentralelor și al turbinelor eoliene”, desfășurat în cadrul proiectului ”Transfer de cunoștințe către mediul privat în domeniul Energie având la bază experiența științifică a ICPE-CA – TRANSENERG”
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA București (INCDIE ICPE-CA), în calitate de beneficiar, derulează începând cu data de 16.09.2016, proiectul TRANSENERG, ID proiect P_40_432, Cod MySmis 105567, în cadrul Programului Operaţional Competitivitate (POC) 2014-2020, Axa prioritară 1 – Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor, Acţiunea 1.2.3., Tip proiect: Parteneriate pentru transfer de cunoştinţe.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de creșterea gradului de transfer al competențelor CDI între Departamentul de Eficiență în Conversia și Consumul de Energie (ECCE) al INCDIE ICPE-CA și mediul privat, în domeniul Energie, Mediu și Schimbări Climatice.
Proiectul vizează constituirea de parteneriate între INCDIE ICPE-CA și întreprinderile interesate să obțină abilități și competențe privind utilizarea unor noi cunoștințe și tehnologii, în vederea realizării unor produse cu necesar energetic redus și a unor servicii eficiente energetic.