CANCAN: Mile Cărpenişan va avea statuie în Parcul Tineretului

Articol publicat în Cancan pe 5 iunie 2010

Bustul jurnalistului Mile Cărpenişan va fi amplasat, de săptămâna viitoare, în Parcul Tineretului din Bucureşti. Iniţiativa aparţine Fundaţiei Dan Voiculescu, iar statuia face parte din ansamblul “Grădina Valorilor Româneşti”.

Alături de bustul lui Mile Cărpenişan vor mai fi alte 99 de statui aparţinând “făuritorilor de istorie şi cultură naţională’. Inaugurarea oficială va avea loc săptămâna viitoare ,joi, la ora 12. Soţia jurnalistului va fi prezentă la ceremonia de dezvelire.

“Pentru mine şi pentru familia lui Mile a fost o mare surpriză când am aflat de acest proiect. Nu ştiu dacă să mă bucur sau să mă întristez, pentru că niciodată nu mi-am imaginat că am să trăiesc aşa ceva. Sper că de undeva Mile vede tot ce s-a întâmplat şi cât de admirat a fost, cât de mult a fost iubit şi cât de mult ne lipseşte acum. Îmi pare rău că nu pot să îi văd bucuria din privire. Tot ce s-a întâmplat după ce el a plecat dintre noi a demonstrat că a fost un om mare, unic, un profesionist”, ne-a declarat Ramona Cărpenişan.

Mile Cărpenişan a încetat din viaţă pe 22 martie 2010, în spital, în urma unei infecţii generalizate. Avea 34 de ani.

en_US