Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL” – Ediția a IX-a

Astăzi au început înscrierile pentru Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL” – anul educațional 2019-2020, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Primul concurs va avea loc în luna ianuarie a acestui an.

Datorită numărului mare de solicitări primite, în anii trecuți, din partea unui număr de peste 100 de școli din afara Bucureștiului, în acest an concursul se va desfășura și în câteva orașe din provincie. Școli din Craiova, Brașov, Pitești, Râmnicu Vâlcea și Constanța se numără printre instituțiile de învățământ în care va fi organizat, în acest an educațional, Concursul Național Interdisciplinar ”Aristotel”.

Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL” face parte din programul ,,Olimpiadele Creativității” și este înscris în Calendarul Activităților Educative Municipale organizate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Este un concurs școlar gratuit, interdisciplinar, de cultură generală, logică, matematică, dar și de creativitate și se adresează elevilor, începând de la clasa pregătitoare, până la clasa a VIII-a, făcând apel la imaginația și logica lor.

 

CUM SE POT ÎNSCRIE ȘCOLILE?

Înscrierea va fi realizată de către reprezentantul instituției de învățământ, prin completarea formularului de mai jos.

Pentru organizarea concursului într-o unitate școlară, este necesar un număr minim de 50 de elevi participanți.

Profesorii coordonatori care vor avea minim 15 elevi înscriși vor primi o adeverință, iar instituția de învățământ va primi o diplomă de excelență din partea Organizatorului.

Înscrierile se pot face pe toată perioada desfășurării concursului, respectiv ianuarie-iunie 2020.

 

IMPORTANT!

ÎNSCRIEREA ŞI PARTICIPAREA LA ACEST CONCURS SUNT GRATUITE!

Unitățile de învățământ înscrise pot participa o singură dată într-un an educational.

Data și luna la care va avea loc concursul vor fi stabilite în prealabil, de comun acord, cu fiecare instituție de învățământ în parte.

Concursul va avea loc în cadrul unității școlare de care aparțin participanții.

Concursul va dura 1 h pentru clasele pregătitoare și clasele I-IV, respectiv 1h 30 min pentru clasele V-VIII.

 

MECANISMUL CONCURSULUI

Pasul 1. Reprezentantul istituției de învățământ completează și trimite formularul de înscriere

Pasul 2. Se încheie un acord de parteneriat între organizator și instituția de învățământ în cadrul căreia se va desfășura concursul

Pasul 3. Stabilirea datei la care va avea loc concursul și a celorlalte detalii organizatorice

Pasul 4. Desfășurarea concursului

Pasul 5. Corectarea lucrărilor

Pasul 6. Comunicarea rezultatelor

Pasul 7. Premierea câștigătorilor

 

AWARDS

Se vor acorda: premiul I, II, III și mențiune elevilor care vor obține cele mai bune rezultate.

Premiile acordate constă în materiale educaționale oferite de editura Litera. Câștigătorii locurilor I vor beneficia de unul dintre cursurile oferite de Fundația Dan Voiculescu, la alegere.

Regulamentul concursului este disponibil HERE.

Pentru detalii ne puteți contacta la numărul de telefon 031.425.58.83 sau prin email la adresa: [email protected].

Concursul va avea loc în perioada ianuarie – iunie 2020!

 

FORMULAR DE ÎNSCRIERE:

en_US