Ce cărți citim în vacanță?

Vacanța reprezintă perioada perfectă pentru a-ți încuraja copilul să citească. Cultivarea dragostei pentru lectura încă din copilărie este un lucru benefic și necesar, întrucât cititul contribuie la buna dezvoltare a sănătății intelectuale și emoționale a micuțului.

Profesorii recomandă începerea călătoriei în această minunată lume a cititului cu cărți atractive, pe placul copiilor, urmând ca mai apoi, aceștia să continue cu lectura recomandată de către profesorii de la școală.

La început pot fi citite scurte povestioare, poezii sau legende. Cărțile care abordează tematica fantastică sau cele în care sunt relatate diverse aventuri ale personajelor sunt, de obicei, cele mai căutate. Printre cărțile care se bucură de atenția copiilor cu vârste cuprinse între 7-10 ani se numără:

  • “Harry Potter” (J.K. Rowling),
  • “Vrăjitorul din Oz” (Lyman Frank Baum),
  • “Călătoriile lui Gulliver” (Jonathan Swift),
  • “Legendele Olimpului” (Alexandru Mitru),
  • “Heidi, fetița munṭilor” (Johanna Spyri).

De asemenea, pentru ciclul primar dascălii recomandă romanele:

  • “Pistruiatul” și ,,Prințesa din Ṣega” (Francisc Munteanu),
  • “Din lumea celor care nu cuvântă” (Emil Gârleanu),
  • ”În casa bunicilor” și ,,Ulița copilăriei” (Ionel Teodoreanu),
  • “Minunata călătorie a lui Nils cu gastele salbatice” (Selma Lagerlof),
  • “Prinț și cerșetor” (Mark Twain),
  • “Prințul fericit” (Oscar Wilde).

Pentru ciclul gimnazial sunt recomandate romanele:

  • “Coliba unchiului Tom” ( Henriette Beecher Stowe),
  • “Cei trei muschetari” și “Laleaua neagră” de (Alexandru Dumas),
  • ”Neamul Soimăreștilor” de (Mihail Sadoveanu),
  • “Aventurile lui Tom Sawyer” și “Aventurile lui Huckleberry Finn” (Mark Twain),
  • “Tarzan” (Edgar Rice Burroughs),
  • “David Copperfield” (Charles Dickens),
  • “Mizerabilii” – vol I (Victor Hugo).

Cititul are o mulțime de beneficii, printre care se numără și dezvoltarea unei memorii și unei gândiri analitice mai bune, îmbunătățirea atenției și a concentrării, stimularea imaginației, reducerea stresului. De asemenea, lectura are un impact pozitiv și asupra performanțelor școlare și contribuie la reglarea unui program de somn optim.

Vă dorim lectură plăcută!

en_US