Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va organiza în Buzău, vineri, 20 aprilie, două concursuri pentru copiii din două unități de învătământ de prestigiu din județ. Peste 300 de copii vor beneficia, cu ajutorul dsacălilor, de aceste concursuri gratuite care le vor testa cunoștințele, inventivitatea și curiozitatea cultivată la clasă.
Primul concurs, Olimpiadele preșcolarilor, va avea loc la Grădinița cu program prelungit nr.1.
”Olimpiadele preșcolarilor” este un concurs național unic, adresat copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, care oferă posibilitatea obiectivă de evaluare a nivelului de dezvoltare educaţională și emoțională. În cadrul concursului, copiii sunt antrenați în exerciții de logică, atenție, concentrare, raționament și creativitate, special concepute în scopul dezvoltării aptitudinilor lor. Creativitatea joacă un rol primordial în cadrul acestui concurs, în egală măsură cu nevoia de cultură generală insuflată copiilor. Cu toate că trăim într-o epocă a hiperspecializării, ar fi bine să ne amintim de cultivarea culturii generale, complementară specializării. Inteligența și creativitatea sunt calități care se cultivă încă din primii ani de viață într-un cadru familiar și școlar circumscris dragostei și unor prime valori insuflate. Bucuriile copiilor în această perioadă fundamentală pregătesc performanțele de mai târziu ale acestora. Dezvoltarea lor umană este dublată de cea vocațională, prin competiție.
Al doilea concurs, intitulat Aristotel, se va desfășura la Scoala Gimnaziala nr.11 Buzau.
”Concursul Aristotel” face parte din programul “Olimpiadele Creativității” și este un concurs școlar gratuit, interdisciplinar, de cultură generală, logică, matematică, dar și de creativitate. Acest concurs se adresează elevilor începând de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a.
Este al șaptelea an consecutiv în care Fundația Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României organizează acest tip de concurs în școlile din București și din țară, adunând un număr de peste 10.000 de elevi.
Participarea este gratuită, “Concursul Aristotel” făcând apel la imaginația și logica copiilor, excluzând orice competiție fondată pe filosofia ”note în catalog”.
Subiectele abordate sunt accesibile, iar accentul cade pe creativitate şi capitalul de cunoştinţe generale al elevilor. Concursul Aristotel este o competiţie pluridisciplinară ce le oferă copiilor libertatea de a se exprima într-un mod cât mai creativ. Probele de concurs bazate pe logică, matematică şi creativitate contribuie la procesul descoperirii „talentelor ascunse”.