Comenius Open Day

Luni, 17 mai 2010, Şcoala cu cls. I-VIII nr.119 „Vasile Voiculescu” din Bucureşti, în parteneriat cu Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, va organiza sub sloganul “Consumă-ţi energia prin sport, nu prin violenţă” COMENIUS OPEN DAY. Acţiunea se adresează elevilor din cls.I-VIII şi are ca scop prevenirea şi reducerea violenţei în şcoală, prin sport.

Pentru a pregăti această acţiune, copiii au participat la două concursuri, de postere şi de logo-uri pentru campanie, iar pentru o documentare adecvată, cei mici au fost prezenţi la întâlniri şi dezbateri cu Organizaţiile  “Crucea Roşie” şi “Salvaţi copiii”, din România.

Evenimentul „Comenius Open Day” face parte din proiectul multilateral internaţional Comenius cu titlul „Violenţa şi prevenirea violenţei în şcoală” la care participa alte cinci ţări europene: Germania, Marea Britanie, Turcia, Slovacia şi Polonia. Proiectul, demarat în septembrie 2009, îşi propune reducerea violenţei în şcoli, conştientizarea pericolului pe care îl reprezintă recursul la violenţă, adoptarea unor măsuri de prevenire, precum şi facilitarea contactului cu alte orizonturi culturale între ţările partenere.

Până  în prezent au avut loc două reuniuni în cadrul acestui proiect, următoarea fiind programată pentru sfârşitul lunii mai, la Istanbul. În Turcia, copiii români vor prezenta concluziile campaniei derulate în şcolile lor, şi a acţiunii Comenius Open Day, sub forma unui film de prezentare, care va surprinde imagini din activităţile desfăşurate.

Programul acţiunii “Comenius Open Day”:

10.00 – Primirea invitaţilor

10.15 – 10.30 –  Demonstraţie de karate

10.30 – 11.00 – Program sportiv clasele I – IV

11.30 – 12.00 –  Program sportiv clasele V-VIII

12.00 – 12.45 – Competiţii fotbal / bachet – echipele școlii

12.45 – 13.00 – Premierea şi încheierea activităţii.

GALERIE FOTO:

 

en_US