Consiliul Seniorilor

Organizat sub deviza „Din grija şi respect pentru seniori”, Consiliul Seniorilor a fost lansat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României încă de la finele lui 2007, în scopul organizării unor activităţi de recreere, informare şi sprijinire a pensionarilor din România.

Pensionarii, care fac parte din aceasta structură, au beneficiat, de excursii lunare în jurul Bucureştiului, cu vizitarea unor importante lăcaşe de cult şi obiective turistice.

În plus, pensionarii se întâlnesc doua zile, in fiecare săptămâna pentru a desfăşura diferite activităţi de socializare, precum jocuri de rummy, şah, table, cărţi şi activităţi culturale: lecturarea diferitelor ziare, reviste, cărţi sau a unor compoziţii proprii (poezii, eseuri).

Printre activitatile de socializare special organizate, cu efecte benefice  asupra sanatatii pensionarilor se afla si jocul « Medical – Bingo ». Potrivit specialistilor, persoanele de varsta a III-a care participa la astfel de jocuri sunt cu 50% mai putin predispusi unor accidente vasculare sau cerebrale. Prin antrenarea atentiei si a memoriei, seniorii ajung nu doar sa se bine dispuna, ci si sa-si imbunatateasca dinamismul, capacitatea mentala si implicit, circulatia cerebrala.

 Concursul este gratuit si a fost inaugurat la inceputul lunii feburuarie avand efecte benefice asupra starii fizice si psihice a participantilor.

De asemenea, seniorii beneficiaza de bilete gratuite la spectacolele de teatru oferite de Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei, in cadrul unui parteneriat derulat cu sprijinul: Teatrului “Constantin Tanase”, Teatrului National Bucuresti, Teatrului National de Opereta “Ion Dacian”, Teatrului Nottara, Teatrului Mic, Teatrului Foarte Mic, Teatrului de Comedie, Teatrului Lucia Sturdza Bulandra si al Teatrului Evreiesc.

 

en_US