Mă numesc  Boboc Ana Luiza și sunt profesor titular pe catedra de Limba şi Literatura română,  la Şcoala Gimnazială Cozmești, comuna Stolniceni Prăjescu, județul Iași.din septembrie 2009. Am absolvit cursurile  Facultăţii de Litere. Secţia Română – Franceză, din cadrul Universităţii ”Ștefan cel Mare” , Suceava, promoția 2005 și Master în domeniul  Hermeneutică și Ideologie Literară, promoţia 2010. În anul școlar 2012-2013, am obținut Gradul didactic I cu media 10 (zece), iar din septembrie 2015 beneficiez de Gradație de Merit, în cadrul ISJ Iași. Am o vechime efectivă în muncă de 20 de ani. Mulțumirea unui elev stă în notele obținute, mândria unui părinte este copilul care își ia zborul din cuib și își conturează un drum în viață, motivarea unui profesor este momentul în care discipolul își întrece maestrul. Oricum ar fi, educația ocupă un loc important în formarea unei societăți și ea trebuie tratată cu atenția care i se cuvine. Pornind de la această premisă, am constatat că menirea mea este aceea de a îmbrățișa cariera de profesor de limba și literatura română, oferindu-mi posibilitatea de a fi alături de elev în lungul drum al cunoașterii , al descoperirii de sine, ca bun vorbitor al limbii materne, ca iubitor de carte, de frumos. Răbdarea, pasiunea, risipa de timp și de suflet sunt astfel răsplătite. Disciplina pe care o predau nu este ”prima în catalog”, ci este, cu siguranță, o disciplină fundamentală prin finalitățile educaționale și prin raportarea la planurile-cadru de învățământ, prin perspectiva abordării transdisciplinare a unor concepte cum ar fi lectura, comunicarea și autocunoașterea, gândirea critică etc. . În funcţie de acestea, mi-am orientat întreaga activitate la catedră şi cea extracurriculară.

Am în centrul atenţiei calitatea actului didactic, dovedind conştiinciozitate, preocupare şi interes pentru informare şi documentare, perfecţionare metodico-ştiinţifică. Pregatirea pentru ore  constă într-o judicioasă planificare a temelor de parcurs, o atenţie minuţioasă acordată fiecărei activităţi, în funcţie de complexitatea ei. Valorificarea potenţialului educativ al tuturor disciplinelor este un obiectiv prioritar. Astfel, am căutat să motivez şi să stimulez permanent elevii  în activitatea de învăţare, cunoscut fiind faptul că, fără cunoaşterea limbii materne, elevii nu pot face faţă cunoştinţelor din cadrul celorlalte discipline studiate. Strategiile de evaluare pe care le utilizez  motivează şi stimulează elevii în învăţare, îi  ajut să se autocunoască, să se autoevalueze, încurajând progresul fiecărui elev. Prin urmare, în fiecare an, promovabilitatea pe disciplină a fost una satisfăcătoare, în condiţiile în care, în prezent, colectivele din cadrul unităţii şcolare în care activez sunt mixte, formate din elevi români şi de etnie rommă. Aplic cu rigurozitate prevederile programei valorificand eficient metode si procedee variate, respectand continutul stiintific. Pentru a usura transferul de cunostinte ale elevilor respect principiul inter-,intra- şi transdisciplinaritatii.

Sunt preocupată în permanenţă de o bună cunoaştere a elevilor cu care lucrez (starea de sănătate, dezvoltarea intelectuală conform particularităţilor de vârstă, sfera de interese preocupări, condiţii de viaţă etc.). De asemenea, important este a mi centra întreaga activitate de pe parcursul orelor de curs  pe elev, considerându-l partener real în realizarea echilibrului în triada predare- învățare- evaluare. O mare importanță acord îmbunătățirii competențelor de lectură, știut fiind că cititul, în sens larg, este calea către cunoaștere, către desăvârșire. Este motivul pentru care lectura , înțelegerea și interpretarea textului trebuie  să devină practici și preocupări obligatorii ale tuturor elevilor, acestea fiind.  și preocupările mele. Totodată, sunt preocupată în mod obligatoriu de cele trei aspecte: reducerea absenteismului, literația și momentul ortografic în conceperea actului instructiv- educativ.

      Motto:

     “Retorica este forţa de a convinge, iar datoria retorului este să vorbească în aşa fel ca să convingă.” (Cicero)

În activitatea mea instructiv-educativă  urmăresc ,,instigarea la lectură”, trezirea interesului pentru citit prin intermediul lecturii de plăcere, care să-i seducă pe copii şi, astfel, să-i apropie de lecturile canonice, instituţionalizate şi de lectura de-a lungul întregii vieţi.

Prin literatură, programele actuale urmăresc să formeze repere culturale şi estetice, să le ofere elevilor şansa de a a înţelege mai bine lumea şi de a se înţelege mai bine pe ei înşişi, şi cum ,,actul lecturii este în mod esenţial sporitor: sporitor pentru că lărgeşte nu numai sfera cunoştinţelor de limbă, a cunoştinţelor despre texte şi a celor despre lume, ci şi pentru că, în orizontul lui, se reunesc gânduri şi sentimente, cunoaştere de sine” (Alina Pamfil), orele de lectură nu ar face decât să ajute la atingerea acestor deziderate. Urmând căile medicinii sufletului de care vorbea Noica, o medicină ce răstoarnă sensurile tradiţionale, scopul unui astfel de cerc ar fi de a transmite copiilor plăcerea lecturii, un virus atât de abil încât să ajungă să fie indispensabil supravieţuirii.

Cum oamenii care şi-au făcut din lectură o meserie, mărturisesc ,,(…) cititul e una din marile bucurii ale vieţii şi printre puţinele vicii care nu trebuie pedepsite.(…) A citi înseamnă a învăţa (în dublu sens: a te instrui şi a înţelege)”(Nicolae Manolescu), rezultă că acest virus trebuie să fie răspândit cu perseverenţă, în ciuda oricăror antiviruşi de tipul: televizor, calculator, lipsă de timp sau lipsă de bunăvoinţă. A-i face pe elevi să găsească o motivaţie intrinsecă pentru a citi, a-i face să accepte, de bună voie, să trudească pentru nişte rezultate atât de îndepărtate în timp, a fost şi va rămâne o problemă a dascălilor şi a părinţilor. Cât timp copilăria şi adolescenţa vor însemna joc, energie, nonconformism, motivaţii extrinseci, lupta pentru drepturile lecturii va dăinui. Succesul ,,seducţiei” ţine mai degrabă de capacitatea noastră, implicit a societăţii, de a ne adapta copilului din secolul al XXI-lea.

Prin dezbateri, problematizări, studii de caz, metode ale gândirii critice, exerciţii creative de interpretare şi de redactare, proiecte transdisciplinare, abordări din perspectiva inteligenţelor multiple şi vizionări de filme încerc o abordare modernă, interactivă, dinamică a literaturii, menită să seducă, să apropie sufletul elevilor de sufletul cărţilor, să-i formeze ca lectori competenţi, activi, capabili să folosească creativ „paradisul” din bibliotecă, dar şi să vadă în carte Paradisul, aşa cum spunea J.L.Borges.

Rezultatele la testele de evaluare iniţială şi cele sumative, la testările şi examenele naţionale de sfârşit de ciclu, , obţinute de elevi pe parcursul ciclului gimnazial la disciplina limba şi literatura română confirmă progresul şcolar real / performanţele şcolare, fapt constatat şi de directorul şcolii din asistenţele efectuate dar şi de colegii cu care am realizat interasistenţe.

Elevii care au terminat clasa a VIII-a la Şcoala Cozmești au fost admişi la licee în urma susţinerii Examenelor Naţionale (2010, 2011,2012,2013,2014,2015), pe care le-au promovat cu note bune şi chiar foarte bune. Ca o remarcă, am putea aminti faptul că, în toţi aceşti ani, la disciplina limba şi literatura română, s-au obţinut procente de promovabilitate mult peste media judeţului, în condiţiile în care, în fiecare an s-au prezentat la examen 30 – 40 de absolvenţi, din cele două clase terminale. În sesiunile 2009, 2010 procentul de promovabilitate pe disciplină a fost de 100 %, notele obţinute de elevi fiind foarte mari: 20 din cei 30 prezenţi în 2010 reuşesc să obţină note peste 7, dintre aceştia 6 obţinând note peste 9. În ciuda acestor rezultate însă, elevii de la Şcoala Cozmești din motive financiare, nu depăşesc limita oraşului Paşcani, preferând să devină navetişti la 14 ani, pentru a urma cursurile celor trei licee existente aici, aproape: Liceul „M. Sadoveanu” (cei mai mulţi dintre ei), „Unirea” sau „Miron Costin”. Ne putem mândri însă cu absolventa din 2010,Ciurea Ioana, care a  urmat cursurile Colegiului Național, Emil Racoviță Iași, fiind admisă cu nota 10, în prezent fiind studentă la UMF, Iași.

 Rolul meu, în calitate de profesor de Limba și Literatura română este să dirijez lectura, să aplic la clasă acele metode care să stimuleze elevii, să valorific cât mai eficient cele două secvențe distincte alocate săptămânal pentru activități care susțin dezvoltarea competențelor. Utilizez texte suport variate, adecvate particularităților de vârstă, colaborez permanent și eficient cu instituții de învățământ , cu biblioteca. Realizez activități didactice și extrașcolare, atractive, adaptate colectivelor pe care le îndrum și prin care conving elevii că ceea ce învață le este util, confirmându-se și dictonul:” Îmi place la școală, la orele de Limba și Literatura română, pentru că îmi este util ceea ce învăț”.

o             Menirea pe care o am nu e doar de a preda limba și literatura română, , cât și aceea de a implica elevii în proiecte de anvergură, locală, regională, națională (de exemplu, proiectul conceput și elaborat de mine,”Cultura prin ochi de copil”). Proiectul a fost elaborat din dorința cunoașterii obiceiurilor, a muzicii, a religiei specifice fiecărei culturi, precum și a cultivării toleranței între etnii prin prisma faptului că, România este un model al interculturalității și a conviețuirii pașnice.

o                   Ca educator nu poţi avea satisfacţie mai mare decât aceea de a şti că o mulţime de suflete mici vibrează pe aceeaşi lungime de undă cu tine. Bucuria, tristeţea, durerea, speranţa şi încrederea deschid aceste suflete conducându-le spre tărâmul basmelor cu intenţia de a învăţa ce este binele şi răul.  Totdeauna, basmele au atras copiii, indiferent de vârstă sau generaţie, de etnie sau de limba vorbită în familie. Cu toţii ne amintim de poveştile pe care ni le spunea mama, bunica sau doamna educatoare. Fie că era acum 40 de ani, fie acum 20 sau în ziua de azi, copilăria nu poate fi concepută fără basme şi poveşti. Aflat într-o cetate a cărţilor, copilul se regăseşte în ,,Lumea Jucăriilor” (cartea) în care componentele ei sunt conţinuturile viu colorate şi atractive, ori în ,,Lumea Poveştilor”, unde oricine este desprins de firul realităţii şi atras involuntar de peripe¬ţiile distractive ale personajelor acestora.   Pornind de la această premisă am inițiat și coordonat împreună cu distinsele mele colege proiectul educational județean ” Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”, inclus în CAEJ, Iași. De asemenea am publicat revista ” Lumea minunată a poveștilor și a basmelor”, în cadrul aceluiași proiect.

o             Am participat la Simpozionul Regional ”Abordări moderne în educarea, recuperarea și integrarea elevilor cu CES”,ediția a V-a, din 17 iunie 2014,organizat de Școala Specială Pașcani,cu lucrarea ”Curriculum Adaptat- elevi cu CES”

o             Am organizat clubul Europa Casa noastra, colaborând cu Asociația Chelgate, cu Reprezentanța Comisiei Europene De la Bruxelles din România creând pe platforma Europa, Casa noastra Raportul de Evaluare si trimițând fotografii din cadrul clubului.. Dovezile sunt pe site-ul campaniei, inclusiv lista cu cele 25 cadre didactice beneficiare ale excursiei din cadrul Comisiei Europene de la Bruxelles.

o             În cadrul Proiectului Internațional „ Sărbătoarea Învierii –Lumina Sufletelor noastre ”, am participat cu lucrări ale elevilor care au fost premiate și donate Asociației Communio și Asociației Civitan, Iași . Am mai colaborat și cu asociația Salvați Copiii, Zibo Help, Asociația Gipsy Eye, Ed Procedo, Iași.

 o         Am obținut titlul de Ambasador al campaniei ” Europa, casa noastră”, 2013, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România și am participat la seminariile de la Bruxelles, în 2013 și 2014.

o           În perioada 9-13 februarie 2010 am participat la Comenius Regio Project –”Youth Educațional Systems”. Am obținut certificatul proiectului Comenius Regio , în oct 2010.

 o         Am obținut certificatul Twining Label în cadrul proiectului Hundred Languages of Children, actualizându-mi pagina prin activitățile postate pe platforma wwwetwining.ro,fiind membru activ împreună cu cei 31 de parteneri..

Proiectul Secure Internet- Secure Generation –SEIN-SEGE., APRILIE 2010.

DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ ÎN CADRUL PROIECTULUI EDUCAȚIONAL INTERNAȚIONAL ”SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII”. Am contribuit la realizarea cărții ” Lumina Cuvântului și bucuria Învierii din sufletul copilului, publicând creații ale elevilor premiați la concurs , carte cu ISBN, Editura Taida

M-am oferit şi mi-am asumat o serie de responsabilităţi la nivel de şcoală, am atras părinţii într-o mai bună colaborare cu factorii de decizie din şcoală . (donaţii, sponsorizări); pe unii am reuşit să-i conving că aceasta este şcoala potrivită pentru copiii lor), m-am implicat în crearea unei atmosfere de lucru şi colaborare între toate cadrele didactice, convinsă că şcoala este în primul rând o instituţie de cultură ce promovează valoarea.

Realizarea de parteneriate cu instituţii din domeniul educaţional şi cel al culturii (universităţi, biblioteci, muzee, centre de cultură, case de cultură, asociaţii, fundaţii etc.) la nivel local, regional, naţional şi internaţional au avut ca scop creșterea calității procesului instructiv-educativ.

Proiectul de parteneriat educațional” Să facem o bucurie celor aflați în suferință”

Proiectul” Ziua cărții pentru copii” în parteneriat cu Liceul Bogdan Vodă Hălăucești

Proiectul de parteneriat cu Școala B.P. Hașdeu în cadrul proiectului educațional ”Pași  de copil în Iașii marilor zidiri”.

Am incheiat parteneriat cu editura Esential Media Press cu care am desfășurat activități în cadrul Simpozionului Național avizat ISSN ”Evaluarea la Limba Română”.

 În cadrul programului ”Secure Internet-Secure Generations”-SEIN-SEGE am participat la proiectul Grundtvig .

Am participat la a doua vizită în CE de la Bruxelles, obținând Diplomă de coordonator. ” Europa, casa noastră”2013-2014.

 Sunt responsabil de comisie metodică la nivelul unității de învățământ.

 În cadrul proiectului ”Împreună pentru copii”, implementat de ISJ Iași și Fundația Holt România”am încheiat acordul de parteneriat cu Primăria Stolniceni-Prăjescu, am completat formularul inițial și am stabilit activitățile derulării proiectului în vederea finanțării extrabugetare, având drept obiectiv creșterea calității procesului de învățământ, promovarea imaginii Școlii Gimnaziale Cozmești.

Am promovat imaginea școlii la Festivalurile de datini și obiceiuri de la VALEA SEACĂ, TĂTĂRUȘI, PAȘCANI, obținând cu fomația Banda Jianului  premii de excelență în bani, diplome de participare.

Am participat cu interes la Cercurile metodice de Limba  și Literatura Română, am organizat Festivalul Național al Șanselor tale, am participat la Proiectul Educațional ”Mesageri ai comorii neamului românesc”.

Am fost invitată în emisiunea” Dialoguri Esențiale” a postului de televiziune MBIT Pașcani, unde am prezentat Rolul școlii rurale. De asemenea colaborez cu diferite edituri, ziare și posturi locale de televiziune pentru promovarea imaginii școlii în care funcționez.

Am participat la programul de formare ”Pași spre cărți-trasee culturale-trasee educaționale.

Am absolvit programul de formare Orientarea si Consilierea în cariera tinerilor.

Am finalizat programul de formare continua ”Abilități de viață la adolescenți, prevenirea Consumului de droguri”

Am finalizat Programul de formare continua ”Educație pentru dezvoltare durabilă.

Am contribuit la creşterea prestigiului şi a calităţii unităţii de învăţământ făcând vizibile rezultatele acesteia în presă, radio, televiziune. Activităţile desfăşurate la Şcoala Cozmești în cadrul Proiectului de parteneriat Cultura prin ochi de copil au fost mediatizate pe posturile de televiziune News Pașcani  Actualitatea TV, Lumina creștină, Actualitatea ortodoxă, Doxologia creștină etc.

Bineînțeles că tot ceea ce am realizat s-a materializat în obținerea Gradației de merit, efortul fiind susținut de cei doi poli școală- familie.

Ca urmare a participării în cadrul vizitei de la Bruxelles din cei doi ani, 2013 și 2014, am inițiat și coordonat proiectul educațional județean ”EUROPA PRIN OCHI DE COPIL, inclus în CAEJ, Iași .

Prin tematica interdisciplinară propusă, diversitatea activităților și locațiilor de desfășurare, proiectul susține implementarea și promovarea activităților educative extracurriculare și extrașcolare care subliniază diversitatea culturală a celor care învață și transformă educația într-un spectacol al minții, al sensibilității, al intuiției, al valorilor cultural naționale și europene, al creativității, al gândirii și al comunicării interculturale care promovează dialogul, toleranța, înțelegerea și respectul reciproc. Grup țintă :  2000 de  elevi ai  școlilor partenere.

Pentru a îmbunătăți educația copiilor pe care îi îndrum  mă voi baza pe:

•     Dialogul permanent care se naşte în acţiunile educative, între cadrele didactice, preşcolari/şcolari şi membri ai comunităţii locale și familie este un act de cunoaştere şi căutare de soluţii la problemele ridicate. Pentru a realiza  acest dialog  toţi cei implicaţi vom coopera în permanenţă.

•             Prin modul cum organizăm şi desfăşurăm întreaga paletă de activităţi, vom reuşi să dezvăluim copiilor frumuseţea lumii mirifice adunată între coperţile unei cărţi, o lume fantastică şi importanţa mesajului transmis cu ajutorul lor, a operelor literare destinate copilăriei;

•             Voi realiza pe deplin obiectivele propuse folosind mijloacele educative şi de învăţare moderne, care să fie acceptate de către copii;

•             Lăsând loc spontaneităţii şi actului liber, valorificând fiecare moment, voi facilita în mod evident condiţiile de adaptare şi integrare a învăţământului preuniversitar la noile cerinţe impuse de noul curriculum, la realitatea contemporană;

•             Vreau să fie încă un  pas făcut în sensul desfăşurării şi altor activităţi comune, împărtăşind astfel fiecare din experienţa sa, învăţând unii de la alţii.

•             Abilitarea cadrului didactic cu capacitatea de a construi un mediu educaţional care să motiveze copilul în procesul de apropiere faţă de carte şi cuvântul scris;

•          Educarea unei atitudini pozitive de abordare a metodei proiectelor ca metodă de lucru .

•         Flexibilitate, adaptabilitate și creativitate în construirea lecțiilor, astfel ăncât să fie valorificate toate stilurile de ănvățare existente într-un colectiv de elevi.

*Descrierile profesorilor sunt redate intregral conform informatiilor prezente în formularul de înscrieri.

en_US