CONFERINȚA „BUCURIA DE A FI PROPRIUL TĂU STĂPÂN” Ediţia a II-a

Miercuri, 14 aprilie 2010, începând cu orele 13.00, în sala Aula Magna din incinta Academiei de Studii Economice din Bucureşti va avea loc cea de-a doua ediţie a conferinţei „Bucuria de a fi propriul tău stăpân”.

În încercarea de a sprijini energiile pozitive din societatea românească şi de a încuraja initiaţiva în rândul tinerei generaţii, Fundatia Dan Voiculescu pentru dezvoltarea Romaniei a iniţiat un program adresat tinerilor cu spirit antreprenorial care doresc să-şi deschidă o afacere. Proiectul, intitulat «Bucuria de a fi propriul tău stăpân», constă într-un concurs care finanţează o idee de afaceri, fezabilă şi utilă societăţii, venită din partea unui tânăr.

Câştigătorul primei ediţii a concursului “Bucuria de a fi propriul tău stăpân”, derulată în 2008, este Adela Rădmănăştean, o tânără din comuna Orţişoara, judeţul Timiş. Premiul primit de ea, în valoare de 25.000 euro, a fost destinat înfiinţării unui club pentru copiii cu vârste cuprinse între 1 şi 10 ani.

Pentru a le oferi tinerilor informaţiile utile despre cum se pot lansa în afaceri sau ce trebuie să facă pentru a obţine fondurile necesare, organizatorul proiectului a demarat, în parteneriat cu actori importanţi din mediul universitar, precum Universitatea Bucureşti şi Academia de Studii Economice din Bucureşti, o campanie de informare şi consiliere în rândul tinerilor.

În cadrul acestei campanii va fi organizată şi cea de-a doua ediţie a conferinţei „Bucuria de a fi propriul tău stăpân”, la care participanţii vor afla cum să conceapă un plan de afaceri, ce etape trebuie să parcurgă şi cum să-şi construiască strategia pentru a fi câştigătorii finanţării oferite de Fundaţia Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României.
Au răspuns afirmativ invitaţiei pentru a le împărtăşi tinerilor din experienţa lor:  Bobby Voicu, primul manager Yahoo din România, Roxana Popa, directorul firmei de consultanţă pe fonduri europene Logicons, lect. univ. dr. Laura Marinaş, şef Birou Orientare şi Accesare Fonduri Structurale ale UE în cadrul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale-ASE, Bogdan Burdescu, director al Direcţiei Contencios, din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi Edward Pastia, redactor şef ziarul Financiarul. Bogdan Naumovici, director de creaţie în cadrul unei companii multinaţionale, va transmite, special pentru cei prezenţi la conferinţă, un mesaj video despre importanţa comunicării în afaceri.
Pentru ca ideile de afaceri ale tinerilor să nu rămână în acest stadiu, ei sunt invitaţi până pe data de 31 mai, să îşi înscrie planul de afaceri în concursul “Bucuria de a fi propriul tău stăpân”.

Cea de-a doua conferinţă „Bucuria de a fi propriul tău stăpân”, este organizată de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Bucureşti, Senatul Studenţesc al Academiei de Studii Economice, Asociaţia Studenţilor din Universitatea Bucureşti şi Liga Studenţilor Români în Străinătate. Partenerii media ai evenimentului sunt: Antena 1, Antena 3, Săptămâna Financiară, Financiarul, www.studentie.ro.

en_US