Pe 21 ianuarie 1648, la Alba Iulia apărea prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, sub îngrijirea mitropolitului Andrei Saguna.
În anul 1899, pe 21 ianuarie avea să se produce primul automobil Opel.
La 21 ianuarie 1919, s-au deschis lucrările Conferinţei de pace de la Paris, la care a participat o delegaţie română din care faceau parte I.I.C. Brătianu, Al. Vaida-Voievod, C. Angelescu, Victor Antonescu. În cadrul Conferinţei au fost elaborate textele tratatelor de pace dintre ţările învingătoare în Primul Război Mondial (27 de state, printre care România) şi ţările învinse (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia).
Tot într-o zi de 21 ianuarie, în 1964, Eugene Ionesco, dramaturgul francez de origine română, era ales membru al Academiei Franceze.
Pe 21 ianuarie 1976, supersonicul Concorde, care a fost dezvoltat datorită unei colaborări între francezi și englezi, a fost folosit pentru prima oară.
La 21 ianuarie 1991 se deschidea, la București, Oficiul Fondului pentru Copii al Organizației Națiunilor Unite (UNICEF).
sursa: mediafax.ro, magicfm.ro