S-a întâmplat pe 5 iulie

În 1880, pe 5 iulie, s-a născut actorul de revistă Constantin Tănase, cel care întemeiază în 1919 primul teatru de profil din România.

Într-o zi de 5 iulie, în anul 328, avea loc inaugurarea oficială a podului de la Celei (Sucidava), construit peste Dunare, de către arhitectul Theophilus Patricius. Sucidava este fosta capitală a tribului dacic al Sucilor, situată în vatra orașului Corabia, în județul Olt.

Podul de la Celei (Sucidava)

Pe 5 iulie 1687 era publicată lucrarea lui Isaac Newton, „Philosophiae Naturalis Principia Mathematica” (“Principiile matematice ale filozofiei naturale”). Adesea numită doar Principia ori Principia Mathematica, lucrarea în trei volume conține formularea legilor de mișcare a corpurilor (cunoscute frecvent și ca Legile lui Newton) ce constituie fundamentul mecanicii clasice, precum și Legea atracției universale. Tot în Principia, Newton explica atât matematic cât și fizic legile mișcărilor planetare, cunoscute sub numele de Legile lui Kepler, pentru că au fost deduse empiric de către Johannes Kepler pe baza observațiilor astronomice personale ale acestuia.

În anul 1809 pe 5 iulie are loc Bătălia de la Wagram, cea mai mare confruntare militară din cadrul Războiului celei de-a Cincea Coaliții. Forțele lui Napoleon I înfrâng armatele imperiale habsburgice, comandate de arhiducele Carol de Austria.

La 5 iulie 1811, Venezuela a devenit primul stat sud-american care și-a proclamat independența față de Spania.

În 1865, pe 5 iulie, era impusă pentru prima oară în lume o limită de viteză (două mile pe ora, aproximativ 3,2 km/h) în Marea Britanie.

La 5 iulie 1959 președintele Indoneziei Ahmed Sukarno a dizolvat parlamentul și și–a asumat puteri depline, instalând propria–i dictatură. În 1962 s–a declarat președinte pe viață. S–a retras din funcție în 1967.

În 1975, pe 5 iulie, Arthur Ashe devenea primul tenisman de culoare care câștigă Wimbledon-ul. 

Pe 5 iulie 1996 se năștea Dolly, prima oaie clonată din lume. Dolly a murit în anul 2003.

Pe 5 iulie 2000, Parlamentul European a adoptat raportul Comisiei Europene care propune includerea României şi Bulgariei în rândul statelor ai căror cetăţeni nu au nevoie de vize pentru a intra în spaţiul UE.

sursa: magicfm.ro, mediafax.ro, a1.ro

en_US