realitatea.net: E un GENIU AL INFORMATICII. Tânărul român care A UIMIT o lume întreagă

A câştigat sute de premii şi a reuşit să impresioneze pe toată lumea. E autodidact şi recunoaşte că a aplicat la mai multe universităţi din Statele Unite ale Americii, dar nu exclude posibilitatea de a rămâne în ţară. Ionuţ Alexandru Budişteanu este, la doar 18 ani, un geniu al informaticii. Tânărul a vorbit în exclusivitate pentru REALITATEA.NET despre proiectele sale, dar şi despre planurile sale de viitor.

Ionuţ Alexandru Budişteanu este din Râmnicu Vâlcea şi urmează cursurile la Liceul Tehnologic Oltchim. La doar 18 ani, tânărul are în palmares sute de premii. Numai ultimele două luni a participat la Taiwan International Science Fair, unde s-a clasat al treilea şi la  Intel Eco-Ukraine unde a obţinut locul II.

Ionuţ Alexandru Budişteanu, în sprijinul persoanelor nevăzătoare

Tânărul a primit o bursă de 40.000 de dolari din partea IEEE, “cea mai mare asociaţie electronică din lume”. După finalizarea clasei a XII-a, Ionuţ ar putea studia la orice universitate din Statele Unite ale Americii.

Ionuţ a câştigat patru premii la Intel International Science and Engineering Fair (Pittsburgh, SUA), una dintre cele mai importante competiţii de ştiinţă şi inginerie din lume dedicată liceenilor. Tânărul a participat cu un proiect bazat pe inteligenţă artificială, care îi ajută pe nevăzători “să vadă” cu ajutorul limbii.

De altfel,  Ionuţ Alexandru Budişteanu a fost prezent la premierea “Nobel” în informatică, ACM Award ceremony, unde s-a acordat premiul Turing. “Desigur, nu l-am câştigat eu, dar s-au acordat 12 alte premii şi unul dintre ele a fost castigat de mine”, a spus Ionuţ pentru REALITATEA.NET

Ionuţ e calificat la: INEPO Euroasia – International Environmental Project Olypiad, Baku, Azerbaijan, Aprilie 2013, International Sustainable World (Engineering, Energy & Environment) Project Olympiad, Houston, Texas, USA, Mai 2013, Intel International Science and Engineering Fair, Phoenix, Arizona, Mai 2013.

Uneori, părinţii nu-l pot susţine financiar. “Din cauză că părinţii mei au anumite probleme financiare nu voi putea participa la concursul din Azerbaijan. În principiu ajung la toate concursurile. Sunt oameni care au fost alături de mine de la început, dintre care se numără Fundaţia Dan Voiculescu, al cărui bursier sunt de patru ani, Consiliul Judeţean, Unesco România, ForumIT şi mulţi alţii”, a declarat Ionuţ pentru REALITATEA.NET

MAŞINA AUTONOMĂ: “Încerc să îmi fac propria mea maşină!”

Ionuţ Budişteanu a explicat pentru REALITATEA.NET ce înseamnă de fapt maşina autonomă. “O maşină autonomă este un self driving car. Cel care a făcut primul self-driving car (o maşină care se conduce singură) şi a primit recunoaşterea mondială este profesorul universitar Sebastian Thrun de la Universitatea Stanford.  El a făcut două cursuri în ultimul an, despre cum este făcută o astfel de maşină. Eu am făcut cele două cursuri online şi încerc să îmi fac propria mea maşină. Cursul prezintă sumar şi este doar o introducere în domeniu. Maşina mea are multe softuri cu Inteligenţă Artificială şi ceva device-uri hardware. Unele dintre probleme le-am depăşit, unele le pot depăşi şi unele sunt încă în lucru.

Dintre acestea, tânărul a amintit recunoaşterea semnelor de circulaţie folosind Reţele Neuronale Artificiale- realizat, 100%, upgradarea semnelor de circulaţie folosind un GPS într-o bază de date ca o hartă de semne de circulaţie.

“Astfel ca la o nouă trecere prin zona respectivă, ţinând cont şi de poziţia maşinii să ştim ce semn de circulaţie se găseşte în zona respectivă, astfel încât softul de recunoaştere a semnelor de circulaţie cu AI să aibe un grad mai mare de încredere în recunoaştere. Realizat 100%. Recunoaşterea linilor de marcaj şi a bordurilor, marginilor drumului pe baza entropiei din imagine. Realizat 90%, nu am prezentat tot în film dar merge destul de bine, dacă marcajele sunt bune recunoaşte 100%. Recunoaşterea semnelor de circulaţie de pe marcaje rutiere de pe stradă, scris 70%, dar nu funcţionează prea corect. Utilă în calcularea direcţiei de mers a benzilor etc.. Informaţii destul de relevante. Soft care calculează lăţimea drumului ţinând cont de lăţimea maşinii şi două camere puse pe lateralul maşinii, scris 100% şi funcţionează. Soft care calculează unde se găseşte linia continuă şi marginea drumului bazându-se pe informaţia calculată anterior cu câteva zecimi de secundă. Practic dacă s-ar fi reuşit o calculare corectă a lăţimii drumului şi a poziţiilor bordurii, câteva zeci de secundă acestea vor fi tot acolo, dar probabilitatea va scădea. La o nouă recunoaştere a softului acestea sunt updatate şi recalculate. Realizat 80%… sunt gausii aceia care se tot latesc pe imagine. Cel roşu este cel calculat probabilistic se vede când scade, iar cel galben este recunoscut de soft din imagine. Cel roşu este calculat din lăţimea drumului şi distanţa dintre camere, lăţimea maşinii etc.. La o nouă recunoaştere se recalculează lăţimea drumului”, a explicat tânărul pentru REALITATEA.NET

Ionuţ Budişteanu a precizat că numai din ceea ce este realizat până acum se poate scrie un soft simplu, “pe bază de reacţie negativă şi masina ar trebui să ţină direcţia pe drumuri cu curbe fără obstacole, dacă ar fi conectată la un hardware corespunzător”.

Ionuţ a explicat că softul foloseşte OpenGL pentru a crea şi a vizualiza o hartă 3D de obstacole, realizat 100%, un soft de supervizare, care negociază la o luarea unei decizii cu toate softurile, realizat 100%, softul 3D pentru stabilirea direcţiei cu Google Maps, realizat 100%, softul pentru acţionarea motoarelor pas cu pas, incomplet încă.

Vrea să realizeze un scanner 3D

Cât despre planurile sale, tânărul a declarat în exclusivitate pentru REALITATEA.NET că îşi doreşte să realizeze un scanner 3D, folosind o matrice de foto detectoare cu declanşare în avalanşă.

“Mi-am cumpărat doar una, pusă pe un motor pas cu pas, alimentat montajul cu baterie ca să se învârtă. Datele de la fotodetector sunt trimise printr-un emiţător RF pentru că sunt fire şi platanul acesta trebuie să se învârtă cu o frecvenţă de 10 Hz. Datele vreau să le preiau cu un PIC după recepţie printr-o conversie analog numerică. Practic acest scanner va face o hartă 3D care regăseşte masina cât şi obiectele din jurul ei cu o rază de 80 de metri, la o rezoluţie de 10 biti. Asta înseamnă o precizie la distanţă de 80 de metri de 30 de cm, iar aproape de 10 cm, pe o rază de cinci metri. Datele pe care le voi obţine de la acest scanner le voi procesa cu un soft cu particule filter, care este utilizat la localizarea maşinii printr-o hartă obţinută cu Google Maps sau hărţi anterioare obţinute ale zonei. Softul cu particule filter este doar o localizare super eficientă. Încă nu a fost scris, dar am facut cursul de la Stanford”, a precizat Ionuţ.

A aplicat la mai multe universităţi din SUA

Tânărul recunoaşte că a aplicat la mai multe universităţi din Statele Unite ale Americii, dar nu exclude posibilitatea de a rămâne în România. “În SUA sunt costuri foarte mari, bursa nu acoperă integral studiile, să vedem ce rezultate voi primi. Banii de la bursa primită de la IEEE se pot pierde în cazul în care nu studiez în SUA. În SUA orice şcoală costă bani”, a precizat Ionuţ pentru REALITATEA.NET.
                  

en_US