Salonul International de Arta Naiva la MȚR

Cea de-a XI-a ediţie a Salonului Internaţional de Artă Naivă va avea loc, în perioada 9 decembrie 2011 – 5 ianuarie 2012, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MŢR) din Bucuresti şi la Iaşi, în perioada 18 ianuarie – 6 februarie 2012 la Institutul Francez din Iaşi, anunţă MŢR.

Organizată de Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), expoziţia, adresată artiştilor naivi din România şi de pretutindeni, va reuni simeze lucrări semnate de unii dintre cei mai apreciaţi artişti naivi din: Franţa, Spania, SUA, Argentina, Senegal, Serbia, Burkina Faso, Bali, şi din România.

Printre expozanţii români se numără: Ana Boţa, Camelia Ciobanu, Lucica Ciobanu, Mihai Dascălu, Doina Mariţa şi Gustav Ioan Hlinka, Paula Iacob, Costel Iftinchi, Maricela Istrate, Ioan Măric, Teodor Moraru, Costică Onuţă, Catinca Popescu, Vasile Popovici, Calistrat Robu, Valeria Tofan, Mihai Vintilă, Constantina Voicu ş.a.

Cele mai valoroase lucrări vor fi premiate de un juriu de specialitate.

en_US