Curs de scenografie

Scenografia este la fel de importantă ca oricare altă activitate artistică, iar ea poate contribui la educarea copiilor si tinerilor, la exprimarea sentimentelor, dezvoltarea fanteziei şi a spiritului creator.

Scenografia devine astfel, un mijloc de educaţie prin scopul urmărit. Efectul educativ se produce, în general, direct. Comunicarea și munca în echipa, indispensabile la acest curs, contribuie la educarea sentimentelor de prietenie, a spiritului de întrajutorare, de perseverenţă, de sinceritate și de iniţiere a  copiilor în calitatea de realizatori/actori/spectatori.

Cu ajutorul coordonatorului acestui curs și a tematicii abordate, participanții își îmbogățesc și dezvolta cultura, gustul pentru arta autentică, îsi educă posibilităţile de a înţelege, de a pătrunde profunzimea, frumuseţile şi subtilităţile.

Printre primele teme propuse s-au aflat realizarea machetei parcului “Gradina Valorilor Românești” (pentru fete și băieți) si combinarea stilurilor vestimentare pentru realizarea unor modele de rochii (pentru fete). Astfel, participanții învață prin joc.

Cursurile de scenografie se desfășoară săptămânal, pe toată perioada verii, în Grădina Valorilor Românești și se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani.

Programul cursurilor: în fiecare joi, între orele 10.00-12.00, în perioada 1 iunie-15 septembrie 2011

Locul de desfășurare: în parcul Grădina Valorilor Românești (Parcul Tineretului, intrarea din Calea Văcărești prin str. Pridvorului).

Coordonator cursRoxana Rusu, studenta la scenografie, UNATC

[oqeygallery id=91]

Fotografii de Dan Marinescu/FDV

en_US