139 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu

139 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu

Ciprian Porumbescu, o viaţă plină de căutări, bucurii şi neîmpliniri, curmată mult prea devreme.

Astăzi se împlinesc 139 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu, un talent muzical de excepţie.

În cei 29 de ani de viață a dat publicului nenumărate opere care sunt renumite peste tot în lume. El a compus prima operetă românească, “Crai Nou”, iar creația sa muzicală a fost una diversă, care a inclus muzica pentru voce și pian, corala laică, religioasă și instrumentală.

Cand vorbim despre Ciprian Porumbescu, “Balada pentru vioară și orchestră” este foarte cunoscută. Viața lui, chiar dacă a fost una scurtă, a fost intensă și bogată îîn ceea ce privește creațiile.

Porumbescu a adus, în compoziţiile sale, tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care exprimă artistic o serie de trăiri personale, gânduri şi idei, toate încadrate în epoca romantică a genului.

Violonist, compozitor, teolog şi mare patriot, Porumbescu a întruchipat în scurta sa existenţă, autenticul românesc cu tot ceea ce este mai frumos şi mai pur – de la freamătul codrului, șoptirile dulci ale pâraielor, până la glasuri de bucium care răsună a jale -, definind un adevărat erou cu un destin romantic.

en_US

Stay up to date with the latest news

Stay up to date with the latest news! Subscribe to our newsletter.

You have successfully subscribed to the newsletter. Thank you.