Dezvoltă imaginaţia copilului tău

Copiii au imaginaţie în mod natural. Dar, pe măsură ce cresc, descoperă televizorul şi calculatorul şi devine dificil să-i determini să mai facă şi altceva. Dar, dacă de mici sunt obişnuiţi cu activităţi multiple şi cât mai diferite, atunci cele două ocupaţii nu le vor părea suficiente. Imaginaţia lor bogată nu va fi satisfăcută şi vor încerca mereu să găsească alte ocupaţii alternative cu care să îşi ocupe timpul liber.
Beneficiile imaginaţiei
Specialiştii susţin că micuţii care au o imaginaţie bogată şi o folosesc dau dovadă şi de alte abilităţi. Astfel, ei se joacă mai bine cu alţi copii, au rezultate mai bune la şcoală, sunt mai fericiţi, ştiu să-şi controleze mânia şi alte emoţii asemănătoare mai bine decât ceilalţi copii. În acelaşi timp, se pot amuza de ei înşişi şi se simt bine în pielea lor. De asemenea, specialiştii spun că la maturitate cei cu imaginaţie bogată se descurcă mai uşor în viaţă, fac faţă mult mai uşor diferitelor încercări la care sunt supuşi şi se descurcă cu lejeritate în diverse situaţii.
Desigur că şi tu ţi-ai dori ca şi copilul tău să fie un astfel de adult, iar o imaginaţie bogată cu siguranţă că îl va ajuta.

Cum să-i „educi” imaginaţia

Citeşte cărţi împreună cu copilul tău
Aceasta e cea mai bună modalitate de a-i dezvolta imaginaţia. Citindu-i cât mai mult, copilul poate să viseze şi să fie orice personaj pe care îl îndrăgeşte. Pentru copiii mici poţi să alegi cărţi colorate, cu multe imagini frumoase, care să îl atragă. În acest fel îl ajuţi să-şi dezvolte vocabularul şi îl poţi învăţa să citească. Alege cărţi cât mai variate, din diferite domenii, iar în curând vei constata că o carte va deveni preferata lui. Aceea este de fapt cea care îl face să viseze cel mai mult.

Inventează poveşti
Copiii adoră poveştile. Dar nu numai pe cele pe care i le citeşti. Poţi oricând să inventezi poveşti care să-i placă la fel de mult. Dar, pentru a-ţi atinge scopul, implică-l şi pe el în poveştile tale. Pune-l să-ţi spună, de exemplu, cum vede el că va decurge la un moment dat firul poveştii tale. Intră în jocul lui şi dezvoltă mai departe povestea pe ideea pe care ţi-a oferit-o. Acest joc poate să fie progresiv, adică să-l implici din ce în ce mai mult în imaginarea altor istorioare. Mai târziu, poţi chiar să-l pui pe el să-şi imagineze o poveste întreagă.

Foloseşte jocuri imaginative
Joaca ocupă o mare parte din viaţa copilului. În acelaşi timp, este o altă metodă excelentă care îi dezvoltă imaginaţia copilului. Foloseşte-te de jocuri pentru a avea un copil creativ, cumpără-i jocuri care să-i stimuleze imaginaţi, joacă-te cu el. Pune-l, de exemplu, să creeze mereu forme noi din cuburile colorate, ai grijă să aibă mereu la îndemână creioane colorate şi tot ce are nevoie pentru a desena pentru că, indiferent dacă are sau nu talent, laudă-l mereu pentru desenele lui şi cere-i să-ţi explice ce a desenat şi ce l-a inspirat.
Părinţii pot fi şi colegi de joacă ai copilului lor. Atunci când au timp la dispoziţie pot interpreta rolul diferitelor personaje din poveşti, care însă trebuie mereu schimbate. Desigur, trebuie să-ţi pui copilul mereu în faţa unor situaţii noi, care să-i pună imaginaţia la încercare. Schimbă mereu rolurile şi lasă-l şi pe el să preia conducerea.

Plimbă-te împreună cu copilul cât mai des
Ieşirile dese din casă, spaţiile de joacă, le stimulează şi ele creativitatea. Alege mereu locuri noi pentru copilul tău şi nu te rezuma numai la plimbarea în parc. Mergeţi împreună la muzee, la teatre pentru copii, la grădina zoologică şi la grădina botanică, la galerii de artă.

Creează-i acasă un spaţiu de joacă special
Părinţii sunt în general extrem de preocupaţi ca mediul de acasă să fie ordonat şi curat. Ceea ce este foarte bine. Dar nu pentru imaginaţie. Şi pentru ca micuţul tău să ştie şi ce este ordinea şi cum să o respecte, dar să-şi dezvolte şi imaginaţia, creează-i un spaţiu propriu. Poate să fie un colţ dintr-o cameră sau o cameră întreagă (dacă dispui de acest spaţiu) în care el să poate face ceea ce doreşte. Lasă-l să aranjeze inclusiv perdelele şi draperiile cum vrea, ca şi toate lucrurile din acel spaţiu. Bine ar fi să aibă la dispoziţie şi o tablă (dacă nu un perete) unde să poată picta ori scrie. De altfel, probabil că nu există copil care să nu fi scris sau desenat măcar o dată pe un perete din casă.

Încurajează-l să aibă un stil personal
Poţi să începi de la îmbrăcăminte. Atunci când copilul începe să-ţi spună deja că vrea să îl îmbraci cu o haină anume şi că alta nu-i place deloc, fă-i pe plac. Dar încearcă să-l orientezi astfel încât să nu poarte aceleaşi hăinuţe ca şi colegii lui. Stilul vestimentar este foarte repede copiat de copii. Cum apare ceva nou, toţi ceilalţi îl imită imediat. Fă astfel încât el să fie cel care vine cu noutatea.
Nu te supăra foarte tare dacă începe să deseneze pe vreun tricou. Asta înseamnă că s-a plictisit de el sau că cel pe care i l-ai cumpărat nu i-a plăcut şi vrea să-l “înfrumuseţeze” conform imaginaţiei lui. Desigur, există şi cazuri în care prin gestul lui îţi spune doar că nu-i place. Chiar dacă ţi se va părea ciudat, lasă-l să-şi combine hainele în câte feluri doreşte. Adaptează-le mereu, împreună cu el, dorinţelor lui.

Nu uita de muzică
Muzica trebuie să fie o parte integrantă a vieţii zilnice a tuturor copiilor. Ascultă muzică cât mai variată şi clasică, şi rock şi dance. Aceste stiluri îl vor introduce în diferite culturi, dezvoltându-i curiozitatea şi odată cu ea imaginaţia.

Sursa: Revista Felicia, anul VI, nr.270, 13 octombrie 2011

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.