Concurs de interpretare Matei Bucur Mihăescu

Concursul de interpretare Matei Bucur Mihăescu ajuns la cea de-a patra ediție, se va desfăşura în zilele de 1 şi 2 iunie 2013 în sala Savoy a Teatrului de Revistă Constantin Tănase (Calea Victoriei nr.33). 

Concursul este structurat pe două secţiuni: Canto clasic şi Canto muzică uşoară, fiecare pentru câte două secțiuni de vârstă.

Canto clasic:

categoria A – 14-19 ani;

categoria B – de la 20 ani;

Canto muzică uşoară:

categoria A – până la 14 ani;

categoria B – de la 15 ani;

În acest an, concursul de interpretare Matei Bucur Mihăescu va fi onorat cu prezența celebrei soprane Felicia Filip în calitate de președinte al juriului. Concursul este organizat cu sprijinul Fundaţiei Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României iar accesul publicului în sală va fi liber.

În acest an, în premieră, din juriu vor face parte și doi reprezentanți ai publicului prezent în sală, aleși în momentul începerii concursului, în mod aleator.

Juriul concursului va reuni personalităţi ale vieţii muzicale româneşti şi internaţionale: compozitori, interpreți, producatori muzicali, profesori, membri ai Consiliului de Onoare al Concursului, reprezentanţi ai organizatorilor.

Componența juriului va fi făcută public în ziua începerii concursului. Deciziile juriului nu pot fi contestate, iar încercarea de influenţare a membrilor juriului de către candidaţi atrage descalificarea.

Imagini de le eveniment:

[oqeygallery id=308]

Fotografii Sorin Paraschiv/FDVDR

Regulamentul concursului și mai multe detalii puteți vedea AICI

 

Matei Bucur Mihăescu este considerat a fi Copilul – minune al muzicii clasice româneşti contemporane deja recunoscut ca un fenomen, un talent muzical complex, de excepţie; la numai 18 ani, dar cu deja o foarte bogată experiență de scenă, continuă să uimească lumea muzicală în tripla sa calitate de pianist, compozitor și dirijor.

Matei este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național de muzică ,,George Enescu” din Bucureşti – secţia pian; pentru activitatea sa excepţională, atât în domeniul culturii generale cât şi al muzicii, i-a fost decernat doi ani la rând Premiul de excelenţă al Liceului ,,George Enescu”.

În anul 2008 a înfiinţat şi lansat propria orchestră de cameră CaMMerata (cu doi de M de la Matei Mihăescu) iar în anul 2011 debutează ca dirijor la pupitrul propriei orchestre cu care susține stagiunea muzicală permanentă ,,CaMMerata” (pe scenele Teatrului Național de Operetă ,,Ion Dacian” și Operei Naționale București).

Participă în calitate de compozitor și dirijor alături de propria orchestră CaMMerata în cadrul Festivalului Internațional ,,George Enescu” ediția 2011.

Printre cele mai recente succese se numără concertul extraordinar susținut în calitate de compozitor și dirijor la pupitrul propriei orchestre și al Corului Național de Cameră Madrigal, la Opera Națională București.

 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.