Bisericile românești, puse pe pânză de un tânăr de 13 ani, într-o expoziție de artă în SUA. Robert Niculae, înscris în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Robert Niculae, la doar 13 ani, a expus la New York, în cadrul primei expoziții internaționale de la Artio Gallery, o lucrare de artă ce ilustrează Mănăstirea Radu-Vodă. Performanța sa artistică l-a propulsat pe locul al doilea, după o selecție riguroasă, în categoria “Talente din toată lumea”, atrăgând aprecierea criticilor de artă, a artiștilor plastici și a colecționarilor din întreaga lume. La acest eveniment au participat pictori de toate vârstele, aflați la toate nivelurile de experiență și pregătire, veniți din toată lumea.

Tânărul artist s-a înscris, în perioada sărbătorilor pascale, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, desfășurată la nivel național de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. În paralel cu studiile sale la Liceul „Nicolae Steinhardt” din București, Robert urmează cursurile Școlii de Artă nr. 3.

În spatele acestui succes stă o poveste despre pasiune și determinare. Robert și-a descoperit dragostea pentru pictură la vârsta de numai 8 ani, iar în decursul a doar trei ani, a reușit să organizeze prima sa expoziție la Grădina Moșescu din Râmnicu Sărat. Talentul său autentic a continuat să strălucească, iar la doar 12 ani, a expus prima sa expoziție personală, intitulată „Nihil Sine Deo”, la Teatrul Bulandra din București. De-a lungul timpului, Robert a participat la mai mult expoziții comune organizate la Muzeul Țăranului Român, UNARTE, Palatul Mogoșoaia, Biblioteca Metropolitană sau Muzeul Marinei Române.

Robert Niculae transpune pe pânză nu doar frumusețea lumii din jurul său, ci și o pasiune inflăcărată pentru artă și cultură. Prin munca sa creativă și angajamentul său față de dezvoltarea sa personală și a țării sale, Robert este un exemplu inspirațional pentru tinerii artiști din întreaga lume și un ambasador al bogăției culturale și spirituale a României.

Pictez în primul rând pentru că-mi aduce bucurie. Pictez pentru a-i bucura și pe alții, deoarece am văzut în ultima vreme că oamenii sunt mai puțin atrași de pictură și de artă în general. Consider că ar fi bine să readuc pictura în atenție și să bucur oamenii cu picturile mele. Văd pictura ca pe o armonie și totodată ca o joacă pentru toți”, susține tânărul Robert Niculae.

Campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” a fost lansată în spiritul sărbătoririi unității și identității naționale și își propune să aducă în prim-plan poveștile și realizările celor mai remarcabili copii și tineri din România, care, prin pasiunea, dedicarea și talentul lor, au reușit să se facă remarcați la nivel național și internațional.

Cei 100 de tineri care ne fac mândri că suntem români și care s-au remarcat prin performanțe deosebite vor fi incluși în primul catalog al excelenței românești, care va fi lansat la finalul acestui an.

ro_RO