ZIUA RECUNOȘTINȚEI PENTRU VALORILE NAȚIONALE 2020 – Concluziile dezbaterii

Ziua Recunoștinței pentru Valorile Naționale este un proiect al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care se desfășoară sub semnul respectului și admirației față de valorile românești. În acest an pandemic, recunoștința noastră s-a îndreptat către medicii români, iar Ziua Recunoștinței pentru Valorile Naționale a fost marcată prin organizarea unui webinar pe  tema “Istoria microbiologiei românești și perspective în medicina actuală. De la vaccinul antiholeric la ingineria genetică a vaccinului de astăzi”.

În cadrul dezbaterii am făcut o retrospectivă asupra activitatii Dr Ioan Cantacuzino, iar apoi, plecând de la testamentul acestuia în vaccinologie, am analizat perspectivele actuale din acest domeniu,  alături un medic din Institutului Cantacuzino, o  emblemă a în cercetarea medicală românească, un virusolog de la Institutul Wistar din SUA, un specialist în medicină inovativă și un reprezentant al unei autorități  publice  de reglementare a siguranței vaccinurilor.

Ideea webinarului a fost de a pune la aceeași masă viziunea biologului care lucrează direct pe virus, ingineria genetică, cu ARN mesager ca element de noutate în vaccinul anticovid 19, medicul care lucrează direct cu pacientul și autoritățile de reglementare ale statului implicate în Strategia Națională de vaccinare anti COVID 19.

Invitații evenimentului au fost:

  • Prof. Univ. Dr. Viorel Alexandrescu, microbiolog, cercetător științific la Institutul Cantacuzino, Seful Centrului Național de Referință pentru Gripa din rețeaua OMS.

Domnia sa a făcut o prezentare a istoriei microbiologiei românești și a activității Dr. Ioan Cantacuzino în domeniul vaccinologiei, dar și o analiză asupra prezentului Institutului Cantacuzino, în domeniul vaccinului gripal.

Concluzia a fost că Institutul Cantacuzino încă este un reper european în vaccinul antigripal.

  • Dr. Marius Geantă, fondator al Centrului pentru Medicină Inovativă, Co-Președinte al Școlii Europene de Medicină Personalizată, care a vorbit despre ingineria genetică din tehnologia vaccinurilor actuale explicând așadar cum e posibilă elaborarea unui vaccin anticovid, într-un timp atât de scurt. Practic secvențierea genetică și ingineria genetică au permis cunoașterea noului virus încă din ianuarie 2020, iar ingineria genetică a permis crearea unui ARN Mesager capabilă să determine organismul uman să genereze antigen covid 19, pe care sistemul imunitar să îl elimine.
  • Dr. Gindrovel Dumitra, coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), membru al Comisiei pentru implementarea Strategiei Naționale de Vaccinare anti COVID 19, care a vorbit despre ezitarea populației în cee ace privește vaccinarea și impactul negativ al acesteia asupra sănătății publice, precum și despre strategia natională de vaccinare lansată simultan cu conferința noastră.
  • Virusolog Costel Atanasiu, cercetator știintific la Wistar Institute din SUA, unul dintre emblemele cercetării biomedicale în domeniul imunologiei si vaccinologiei, care a făcut o analiză comparativă a vaccinurilor candidat anti COVID. Concluzia domniei sale a fost că vaccinul dezvoltat de Moderna, neaprobat încă, este superior prin faptul că permite depozitarea la temperatura de -20 grade, temperatura normală a unui congelator, fără a fi nevoie de investiții suplimentare, ca în cazul vaccinului Pfizer, care solicită depozitarea la -70.

Seminarul s-a desfășurat online, pe platforma Inovaliment.ro, și a fost difuzat live pe pagina de Facebook a FDVDR.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.