Ziua mondială a siguranţei alimentare

Ziua mondială a siguranţei alimentare

Anual, pe 7 iunie, este marcată Ziua mondială a siguranţei alimentare, pentru a atrage atenţia, a inspira acţiuni şi a ajuta la prevenirea, detectarea şi gestionarea riscurilor alimentare.

Decizia a fost luată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în decembrie 2018 (Rezoluţia 73/250), recunoscând astfel povara globală a bolilor provocate de alimentaţie, care afectează persoanele de toate vârstele, în special copiii sub 5 ani şi persoanele care trăiesc în ţări cu venituri mici.

Siguranţa alimentară ar trebui să fie o responsabilitate comună împărţită între guverne, producători şi consumatori, fiecare având un rol de jucat, pentru a ne asigura că alimentele pe care le consumăm sunt sigure şi sănătoase.

Prin Ziua Mondială a Siguranţei Alimentare, OMS lucrează la integrarea siguranţei alimentare în agenda publică şi la reducerea poverii bolilor de origine alimentară la nivel global.

Tema din acest an, „Hrana sigură astăzi pentru un mâine sănătos”, subliniază faptul că producția și consumul de alimente sigure are beneficii imediate și pe termen lung pentru oameni, planetă și economie. Recunoașterea legăturilor sistemice dintre sănătatea oamenilor, a animalelor, a plantelor, a mediului și a economiei ne va ajuta să satisfacem nevoile viitorului.

ro_RO