Zilele Educației Medicale – Ziua 1

Zilele Educației Medicale

Zilele Educației Medicale – Ziua 1

Devenit o tradiție a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, proiectul “Zilele Educaţiei Medicale” și-a deschis porţile celei de-a-XIV-a ediţii. Timp de 7 zile, stundenții vor avea acces, în mod gratuit, la o serie de activități științifice și de orientare în carieră. Noutatea acestei ediții este reprezentată de realizarea unui podcast, disponibil pe o mulțime de platforme, pentru a putea fi accesat nelimitat. Evenimentul este organizat de Societatea Studenţilor în Medicină București.

În prima zi a evenimentului, în baza unui parteneriat educațional, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a invitat doi specialiști în nutrigenomică și medicină de precizie. Aceștia le-au oferit studenților acces la informații medicale din domenii noi ale medicinei.

Doctorul Marius Geantă, Președinte al Centrului pentru Inovație în Medicină, le-a vorbit studenților despre medicina personalizată și modul în care tehnologia avansată poate aduce beneficii majore în relația cu pacientul.

Tot la inițiativa Fundației Dan Voiculescu un alt nume important la nivel mondial, din domeniul medical, a acceptat să le vorbească tinerilor despre metodele moderne de analiză genetică necesară în nutriția personalizată.

Doctorul Mihai Niculescu este expert în nutrigenomică, cercetător cu peste 17 ani de experiență universitară în domeniul nutriției și nutrigeneticii în SUA și România, autorul celui mai complex test nutrigenetic existent pe piaţa mondială.

Obiectivele acestui proiect sunt acelea de a familiariza studenţii cu mediul academic, de a le capta interesul şi de a-i impulsiona să treacă dincolo de cunoştiinţele dobândite în timpul cursurilor. Cei implicați în acest proiect își doresc creșterea expunerii ariilor medicale de nișă și familiarizarea cadrelor medicale cu acestea încă din facultate.

”Zilele Educației Medicale” este un proiect național, inițiat, la nivel local, în 2008, de către Societatea Studenților în Medicină din București și implementat apoi la nivel național. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-21 martie.

Vă invităm să citiți mai multe despre proiect pe paginile de social media și să vă înscrieți pentru o experiență unică în cadrul proiectului Zilele Educației Medicale!

FACEBOOKhttps://web.facebook.com/ZEM.SSMB

INSTAGRAM: @zem.ssmb

YOUTUBEhttps://www.youtube.com/channel/UC_FsR4-eP9kP3wqCHoaKleQ

SPOTIFY: ZEMBucharest

Senatul Științific al FDVDR, partener la cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Educației Medicale!

ro_RO