Cursuri de limbi străine

Înscrie-te în programul de dezvoltare personală multilingvistică şi participă la cursurile gratuite de limbi străine. Poţi opta între: limba  japoneză, chineză, engleză, franceză, arabă, germană, spaniolă, italiană, olandeză sau pentru orice altă limbă străină de care eşti pasionat sau pe care ai vrea să o descoperi.

Potrivit cercetătorilor de la University College din Londra, învăţarea unei limbi străine duce la dezvoltarea creierului. Pentru a ajunge la această concluzie, ei au studiat creierele a 105 persoane, dintre care 80 cunoşteau două limbi. În urma mai multor teste, s-a observat că învăţarea unei limbi străine dezvoltă materia cenuşie, acea zona din creier care procesează informaţia, în acelaşi fel în care exerciţiul fizic modifică musculatura.

Sunt numeroase motive pentru care cunoaşterea unei noi limbi străine poate însemna, la orice vârstă, un pas important spre o nouă viaţă. Mai mult decât atât, aceste noi cunoştinţe pot contribui la dezvoltarea individuală a fiecărei persoane, la nivel personal, educaţional sau profesional.

În acest scop, Fundaţia Dan Voiculescu va organiza, începând cu data de 1 iunie 2012, cursuri de iniţiere în numeroase limbi străine în cadrul programului de dezvoltare personală multilingvistică. Acesta oferă persoanelor de toate vârstele posibilitatea de a cunoaşte, cu ajutorul unui profesor, o limbă străină nouă, mai mult sau mai puţin întâlnită astăzi.

Astfel, cei care se înscriu, au ocazia de a descoperi limba japoneză, chineză, engleză, franceză, arabă, germană, spaniolă, italiană, olandeză sau orice altă limbă străină pentru care se vor forma grupe de peste 15 participanţi.

Cursurile se vor organiza pe module, iar fiecare modul va avea o durata de 3 luni.

La acest program oricine poate participa, indiferent de vârstă, pregătire sau localitatea în care locuieşte deoarece cursurile se desfăşoară online (şi în varianta clasică pentru persoanele care locuiesc în Bucureşti), pe grupe de vârstă (4-9 ani, 10-18 ani, peste 18 ani) şi nivelul de cunoaştere a limbii străine (începători şi mediu).

Cursurile încep imediat după formarea grupelor de studiu formate din minim 15 persoane. Fiecare grupă va fi formată din maximum 30 de persoane. În urma înscrierii, fiecare persoană va fi contactată şi anunţată din ce grupă face parte, numele profesorului şi modalitatea în care se va desfăşura cursul.

Frecvenţa cursurilor şi metodologia va fi adaptată de fiecare profesor.

Spotul video al proiectului:

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.