Victor Rebengiuc şi Mircea Diaconu premiați la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti

Actorii Victor Rebengiuc (foto) şi Mircea Diaconu au primit premii de excelenţă luni, la gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (15 – 21 aprilie), care a avut loc la Cinema Studio.

Actorul Victor Rebengiuc a primit distincţia cu umor. “Mulţumesc foarte mult pentru… cub… e o dovadă”, a spus actorul zâmbind, referindu-se la forma trofeului decernat.

La rândul său, Mircea Diaconu a ţinut să transmită un mesaj generaţiei tinere, la primirea premiului. “Lumea nu începe cu tine. Niciodată. Înainte a fost mereu altceva care trebuie luat în seamă, citit, aflat, adăugat la ce poţi face tu. La rândul tău, prin ce poţi face tu, să dai mai departe celorlalţi. (…) Îndemnul meu este ca mai ales cei tineri să înţeleagă că lumea nu începe cu ei. Atunci, tot ce am muncit noi în vremuri urâte, grele, să se adauge cu ceea ce e azi şi să conteze pentru succesul românesc”, a spus actorul.

După ceremonia de decernare a premiilor a fost proiectat filmul “Vânătoarea/ Jagten”, de Thomas Vinterberg.

Filmul danez “Vânătoarea” a fost prezentat în premieră mondială în competiţia de la Festivalul de la Cannes 2012. Eroul din “Vânătoarea”, Lucas (Mads Mikkelsen), are o iubită nouă, un nou loc de muncă şi este pe cale să-şi repare relaţia cu fiul adolescent, Marcus. Dar lucrurile o iau razna când o minciună aparent neimportantă începe să se răspândească rapid printre cei din jurul său, întocmai unui virus. Acuzat de o teribilă crimă, Lucas trebuie să-şi dovedească nevinovăţia în faţa unei comunităţi cuprinse de o isterie colectivă.

Debutul în lungmetraj al regizoarei Iulia Rugină, “Love Building”, va rula în premieră mondială în competiţia Festivalului Internaţional de Film Bucureşti. “Love Building” este un proiect 100% independent, în care 14 cupluri tinere au la dispoziţie şapte zile pentru a-şi repara poveştile de dragoste. Cei trei protagonişti ai filmului – totodată şi producători – sunt Dorian Boguţă, Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol, acesta din urmă, aflat la primul său rol principal în cinema de la “Occident” (2002).

Filmului Iuliei Rugină i se alătură încă şase în cursa pentru trofeul festivalului.

“Albă ca Zăpada/ Blancanieves” este o reinterpretare a basmului clasic, cu acţiunea plasată în lumea toreadorilor din Sevilla anilor ’20. Filmat în alb/negru şi fără dialoguri, filmul lui Pablo Berger continuă cumva experimentul “The Artist”, dar alege să omagieze cinema-ul european de început de secol XX, cu accent pe expresionismul german. Prezentat în mai toate festivalurile de film ale anului trecut, “Blancanieves” a câştigat 9 premii Goya şi a fost propunerea Spaniei la premiul Oscar pentru film străin.

“Supunere/ Compliance” reprezintă tot ce are mai provocator cinema-ul actual – filmul lui Craig Zobel, reprezentant de marcă al noului val de regizori americani independenţi, este, fără doar şi poate, filmul şoc al acestei ediţii a festivalului şi este bazat pe fapte pe cât de incredibile, pe atât de reale: ca urmare a unui apel telefonic, şefa unui fast food începe să interogheze o angajată, consecinţele demersului ei fiind de-a dreptul uluitoare. “Compliance” a fost lansat la Festivalul Sundance şi a avut premiera europeană la Festivalul de la Locarno.

“Epilog/ Epilogue”, al israelianului Amir Manor, îşi invită protagoniştii într-o călătorie prin Tel Aviv, menită a sublinia diferenţele ireconciliabile între generaţii, dar şi a reîntări o relaţie care poate a obosit. Filmul a făcut turul festivalurilor de profil europene, iar la Festivalul de la Salonic a primit cinci trofee.

“Excursioniştii/ Sightseers”, al britanicului Ben Wheatley, transformă un cuplu banal într-un “Bonnie şi Clyde” de mâna a doua, în timp ce vacanţa lor prin Anglia rurală se îmbibă de sânge.

“Culoarea cameleonului/ The Color of the Chameleon” este o parabolă ultrastilizată despre mecanismele puterii totalitare – un tânăr ambiţios recrutează un grup de intelectuali cu scopul de a-i face să se spioneze reciproc – şi reprezintă ambiţiosul debut în regie al bulgarului Emil Christov, apreciat director de imagine.

“Greşit/ Wrong”, continuarea fără legătură directă, dar absolut firească a fenomenului numit “Rubber” – filmul cu anvelopa ucigaşă -, reprezintă tentativa inclasabilului regizor canadian Quentin Dupieux (Mr. Oizo) de a face cinema “mainstream” pornind de la o premisă relativ banală – într-o dimineaţă, protagonistul observă că i-a dispărut câinele – şi continuând într-o direcţie dificil de descris în cuvinte.

Juriul care va decide câştigătorii competiţiei festivalului este format din criticul Dan Făinaru, producătoarea Graţia Volpi, producătorul Dragan Marinkovic, fondatorul Festivalului de Film de la Namur, Andre Ceuterick, şi directorul de imagine Horia Lapteş.

Juriul criticii este compus din Laurenţiu Damian, Florin Barbu şi Anca Grădinariu.

Cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, cel mai vechi eveniment de gen competitiv din Capitală, destinat exclusiv lungmetrajelor, are loc în perioada 15 – 21 aprilie, la Cinema Studio, NCRR – Studioul Horia Bernea şi sala Elvira Popescu.

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti este organizat de Fundaţia Culturală Charta, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

sursa: mediafax.ro

ro_RO